Prefectul Sorin Rednic a declarat că, în această dimineaţă, au fost distribuite în teritoriu materialele necesare desfăşurării în bune condiţii a procesului electoral pentru alegerea autorităţilor administraţiei publice locale de duminică, 10 iunie (buletine de vot, ştampile de control, ştampile cu inscripţia „VOTAT”, timbrele autocolante, anexele listelor electorale suplimentare şi a celor complementare. Angajaţii Instituţiei Prefectului-Judeţul Maramureş au pregătit materialele pentru toate cele 76 de unităţi administrativ-teritoriale, care vor fi predate pe baza de proces verbal primarului şi preşedintelui biroului electoral de circumscripţie. Transportul materialelor, pe cele opt rute stabilite, s-a efectuat sub pază militarizată, a mai adăugat prefectul de Maramureş. De la Administraţia Naţională a Rezervelor de Stat, judeţul nostru a primit 28 tone de hârtie pentru tipărirea celor peste 1.890.000 buletine de vot.
Toate aceste materiale vor fi predate mâine, 9 iunie a.c., de către primar şi preşedintele biroului electoral de cirscumscripţie, pe bază de proces verbal preşedinţilor birourilor secţiilor de votare. Preşedintele biroului electoral al secţiei de votare va dispune, în ajunul zilei alegerilor, măsurile necesare pentru asigurarea ordinii şi corectitudinii operaţiunilor de votare şi a pazei în jurul localului de vot. De asemenea, va solicita îndepărtarea materialelor de propagandă electorală de orice tip din şi de pe clădirea sediului secţiei de votare şi fixarea posturilor de pază în jurul localului de vot.
Preşedinţii şi locţitorii birourilor electrale ale secţiilor de votare au fost instruiţi de către preşedintele şi vicepreşedintele Biroului Electoral de Circumscripţie Judeţeană, membrii comisiei tehnice judeţene, structuri teritoriale ale Ministerului Administraţiei şi Internelor (poliţişti şi jandarmi). despre modul cum trebuie să se desfăşoare procesul electoral, respectiv de aplicare a ştampilei de control pe buletinele de vot.
Peste 431.000 de alegători cu drept de vot sunt aşteptaţi la urne, în judeţul Maramureş, pentru a îşi exprima opţiunile electorale în ceea ce priveşte alegerea preşedintelui Consiliului Judeţean Maramureş, consilierilor judeţeni, primarilor celor 76 de unităţi administrativ-teritoriale şi consilierilor locali.