Zilele acestea au apărut în Baia Mare activişti provocatori ai unor partide măcinate de ură. De fapt, câteva lepre ale societăţii băimărene circulă în Ford-uri albastre şi strigă în gura mare că oferă bani din partea domnului Mircea Man.
Manevra aceasta puerilă şi odioasă ne aminteşte de anii ’50, când mizerabilii stalinişti înscenau tot felul de puciuri celor pe care urmau să-i bage în temniţele politice. Dezavuăm cu tărie aceste practici. Facem apel la vigilenţa cetăţenească şi a autorităţilor statului. Leprele care se pretează la astfel de înscenări trebuie să ajungă unde le e locul.
Biroul de presă al Uniunii Pentru Maramureş (PDL+UNPR)
7 iunie 2012