AcasăEvenimentSportRomânia şi-a depus candidatura pentru Europenele de handbal feminin din decembrie!

România şi-a depus candidatura pentru Europenele de handbal feminin din decembrie!

spot_img

DISTRIBUIȚI

Preşedintele FR Handbal, Cristian Gaţu, a declarat, marţi, pentru MEDIAFAX, că România şi-a depus candidatura pentru organizarea turneului final al CE feminin din luna decembrie, după ce Olanda a anunţat că renunţă.

„De câteva minute am trimis scrisoarea de intenţie, azi era termenul limită şi am trimis spre EHF scrisoarea. Le-am scris că am mare încredere în capacitatea României de a organiza acest turneu final, după cel din anul 2000. Am discutat cu premierul Victor Ponta, cu Carmen Tocală de la ANST, toată lumea a văzut pozitiv intenţia noastră. Astfel că, am anunţat patru locaţii principale, adică Bucureşti, Piatra Neamţ şi Craiova, cu săli de câte 5000 de locuri, plus Cluj, cu 7500 de locuri. Ştiu că acolo sunt nişte probleme cu noua sală aflată în construcţie, dar cred că dacă am primi dreptul de organizare, ar fi şanse să se rezolve şi asta în timp util. Am mai trecut oraşe de rezervă Râmnicu Vâlcea, Oradea şi Bacău. Am discutat la Primării, toată lumea este încântată de această posibilitate. Ştiu că mai multe ţări vor să orgnizeze, am auzit şi de Ungaria astăzi, dar noi trebuie să ne apărăm şansa noastră. Se vor face inspecţii şi se va lua o decizie cât mai rapidă, pentru că timpul e foarte scurt”, a declarat Cristian Gaţu.

În urma anunţului de luni al Olandei, conform căruia renunţă la organizarea turneului final al CE feminin din 2012, mai multe naţiuni s-au arătat interesate de preluarea competiţiei.

loading...

DISTRIBUIȚI

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

spot_img




TE-AR MAI PUTEA INTERESA