În perioada 01-04 iunie poliţiştii de la formaţiunile judiciare şi de ordine publică au identificat mai mulţi suspecţi de comiterea unor furturi. Pe raza municipiului reşedinţă de judeţ, poliţiştii din cadrul Biroului de Investigaţii Criminale Baia Mare şi ai Biroului de Ordine Publică au identificat în total 10 hoţi. Dintre aceştia, patru sunt minori, de 13, 14, 16 şi 17 ani, cu domiciliul în Baia Mare şi sunt suspecţi de săvârşirea unor furturi din locuinţe, în perioada aprilie –iunie a.c.
Alţi doi minori, de 13 şi 15 ani, având domiciliul tot pe raza localităţii Baia Mare au sustras un scuter, în data de 29 mai iar în prezent sunt cercetaţi în stare de libertate sub aspectul săvârşirii infracţiunii de furt calificat.
Sot si sotie din Plopis au uitat sa plateasca
În data de 04 iunie, la ieşirea dintr-un magazin care comercializează articole şi materiale de construcţii, din Baia Mare, au fost identificaţi doi suspecţi, soţ şi soţie, din localitatea Plopiş, care au luat bunuri din magazin şi au trecut de casele de marcat fără să le plătească. Prejudiciul a fost recuperat în totalitate şi restituit reprezentantului părţii vătămate iar cei doi sunt cercetaţi în libertate sub aspectul săvârşirii infracţiunii de furt calificat.
Au furat un portmoneu tin timpul slujbei de la biserica
Luni, 04.06.2012,la Poliţia BaiaMare a fost sesizat furtul unui portmoneu săvârşit în dauna unei persoane care asista la slujba religioasă dintr-o biserică situată pe b-dul Republicii din Baia Mare. Câţiva cetăţeni vigilenţi au reţinut două persoane care au sustras un portmoneu cu acte şi bani din poşeta unei femei până la sosirea unei patrule de jandarmi care a identificat autorii: Remus V., de 40 de ani din Baia Mare şi Elena B., de 39 de ani, din Hideaga. Cei doi sunt cercetaţi de către poliţişti pentru săvârşirea infracţiunii de furt calificat.
Un batranel din Sighet a fost talharit de trei tineri
Şila Sighetu Marmaţieia fost sesizat un furt din buzunare. La ora 01,00 noaptea, poliţia a primit un apel de la un cetăţean de 66 de ani, care a reclamat faptul că trei tineri l-au deposedat de portmoneul în care avea acte şi bani, în timp ce se deplasa pe strada Unirii din Municipiu. În urma verificărilor efectuate de către patrula de siguranţă publică au fost identificaţi cei trei tineri suspecţi, Iulian T., Daniel S. şi Gheorghe M., toţi din Sighet Marmaţiei. Suspecţii sunt cercetaţi în stare de libertate sub aspectul săvârşirii infracţiunii de furt calificat.
Doi cavnicari minori au furat din Miresu Mare
La Mireşu Mare, ieri, în jurul orei 13, 00, în bucătăria de vară a unei locuinţe au intrat două persoane necunoscute şi au sustras două telefoane mobile, în valoare de 250 lei. În scurt timp poliţiştii Poliţiei Oraşului Şomcuta Mare i-au identificat pe suspecţi, doi minori, de 11 şi respectiv 16 ani, cu domiciliul în Cavnic, care se aflau pe raza comunei Mireşu Mare cu activităţi de cerşetorie. Cele două telefoane mobile au fost recuperate şi predate persoanei vătămate iar minorii sunt cercetaţi sub aspectul săvârşirii infracţiunii de furt.