AcasăActualitateSocialSindicatele din învățământ cer modificarea sistemului de organizare a examenului de Bacalaureat

Sindicatele din învățământ cer modificarea sistemului de organizare a examenului de Bacalaureat

spot_img

DISTRIBUIȚI

Federaţiile sindicale din învăţământul preuniversitar cer USL modificarea sistemului de organizare a examenului de Bacalaureat. Sindicaliștii vor ca din 2013 examenul să includă şi probe scrise diferenţiate, în funcţie de profil şi filieră, pentru a nu se repeta „rezultatele dezastruoase” de anul trecut.
„Reglementarea vine în întâmpinarea dorinţelor elevilor, ale părinţilor acestora şi ale cadrelor didactice, care au militat pentru susţinerea examenului de bacalaureat la disciplinele pentru care elevii au optat în cursul învăţământului liceal, iar nu la obiecte pe care nu au fost interesaţi să le studieze şi nici nu aveau cum, având în vedere profilul unităţii de învăţământ”, se arată într-o scrisoare deschisă adresată USL şi preşedinţilor Uniunii, Victor Ponta şi Crin Antonescu, de liderii Federaţiei Sindicatelor Libere din Învăţământ (FSLI), Federaţiei „Spiru Haret” şi Federaţiei Educaţiei Naţionale (FEN).
Sindicalişti spun că introducerea bacalaureatului diferenţiat, prevăzută în Legea educaţiei naţionale nr. 1/2011, este „una dintre puţinele reglementări benefice sistemului” din acest act normativ. Reglementarea, însă, nu va putea fi aplicată, conform aceluiaşi act normativ, decât din 2016, respectiv începând cu generaţia de elevi care începe clasa a IX-a în anul şcolar 2012-2013, subliniază sindicaliştii, care speră să obțină o modificare chiar de anul viitor.
„Pentru anul acesta, nu mai poate fi operată modificarea, pentru că nu poţi schimba regulile în timpul jocului. Sperăm, însă, că va fi făcută pentru a intra în vigoare de anul viitor, pentru ca tuturor candidaţilor de la bacalaureat să li se acorde şanse egale. Modificarea trebuia operată din timp, dar cu Funeriu nu s-a putut discuta. În mandatul lui, a fost un monolog”, a declarat, pentru MEDIAFAX, preşedintele FEN, Constantin Ciosu.
Conform Legii educaţiei naţionale, cele două probe scrise pe care sindicatele le doresc introduse de anul viitor la bacalaureat sunt diferenţiate în funcţie de profil şi filieră. Astfel, pentru profilul real din filiera teoretică, acestea sunt matematică şi probă transdisciplinară din ştiinţe (fizică, chimie, biologie). Elevii de la profilul umanist din filiera teoretică ar urma să dea o probă la o limbă de circulaţie internaţională şi o probă transdisciplinară din geografie, istorie, ştiinţe socioumane. Pentru filiera tehnologică, vor fi o probă scrisă disciplinară specifică profilului şi una transdisciplinară specifică domeniului de pregătire, iar pentru filiera vocaţională – o probă practică sau scrisă, după caz, specifică profilului ori specializării şi o probă transdisciplinară specifică profilului sau specializării.
„Apreciem că se impune, în regim de urgenţă, modificarea sistemului de organizare a examenului de bacalaureat, prin aplicarea, începând cu anul 2013, a prevederilor art. 77 alin. (4) referitoare la proba scrisă E, astfel încât, pe lângă proba scrisă comună de Limba şi literatura română (şi, eventual, proba scrisă la Limba şi literatura maternă), să existe şi probe scrise diferenţiate în funcţie de profil şi filieră. Apreciem că o asemenea măsură este de natură să vină în sprijinul elevilor şi justifică modificarea/completarea Legii educaţiei naţionale prin ordonanţă de urgenţă”, se mai arată în scrisoare deschisă a sindicatelor.

loading...

DISTRIBUIȚI

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

spot_img




TE-AR MAI PUTEA INTERESA