Reîntregirea salariilor începe să fie aplicată de astăzi. De 1 iunie, salariile celor peste 1,2 milioane de angajaţi la stat cresc cu 8%, după cum a decis Guvernul, urmând ca a doua etapă de majorare să aibă loc în decembrie. Şi tot de astăzi începe returnarea către pensionari a contribuţiilor la asigurările de sănătate, plătite în plus.
Potrivit unei ordonanţe de urgenţă adoptată de Guvern, salariile bugetarilor cresc cu 8% de la 1 iunie. A doua etapă a reîntregiriisalariilor va avea loc la 1 decembrie, când lefurile bugetarilor vor creşte cu încă 7,4%.
Astfel, salariile din sistemul de stat vor fi reîntregite la nivelul de dinainte de tăierile din anul 2010.
În ceea ce priveşte pensionarii, sumele oprite ilegal pensionarilor din contribuţii de sănătate vor fi restituite în tranşe lunare. Astfel, pentru sumele reţinute în perioada ianuarie – martie 2011, restituirea se realizează în tranşe lunare egale în perioada iunie-august 2012, iar pentru sumele reţinute în perioada aprilie 2011 – aprilie 2012, restituirea se va face până la data de 31 decembrie 2013.
În aceste condiţii, două milioane de bătrâni vor primi pensii mai mari cu aproximativ 40 de lei.
Vestea bună! Salariile se reîntregesc şi banii reținuți din pensii se restituie de la 1 iunie
loading...