Echipa feminină de handbal a României s-a calificat ieri, la turneul final al CE din 2012. Ea a învins în deplasare, reprezentativa Portugaliei, cu 35-24 (20-12).
Tricolorele au acumulat 8 puncte în clasamentul grupei a 2-a a preliminariilor, ocupând primul loc, înaintea ultimei etape. Tot cu 8 puncte este şi Serbia, pe locul secund, care obţine şi ea calificarea la turneul final, după victoria de miercuri, în deplasare, cu Grecia, scor 21-26. Portugalia, cu 4 puncte, şi Grecia cu 0, ocupă locurile 3-4.
În primele partide din preliminariile CE din 2012, România a obţinut patru victorii, cu Portugalia (35-24 şi ), cu Grecia (38-18) şi cu Serbia (21-19), dar şi o înfrângere, tot cu Serbia (27-29).
România va juca ultimul meci din preliminarii la Piatra Neamţ, cu Grecia, în 2 iunie. Partida de sâmbătă va fi şi ultima pe banca tehnică a României pentru antrenorul Radu Voina, la patru ani distanţă de la preluarea reprezentativei.
Primele două clasate din fiecare din cele şapte grupe se vor califica la turneul final al Campionatului European din Olanda, care este programat în intervalul 2-16 decembrie.
La turneul final sunt calificate din oficiu campioana europeană Norvegia şi naţiunea gazdă, Olanda.
Handbal. Naţionala feminină s-a calificat la turneul final al CE 2012
loading...