Primului cluster în domeniul industriei de mobilier din Transilvania de Nord i-au fost puse bazele ieri, 29 mai 2012, la Cluj-Napoca, după o perioadă de discuţii, tatonări şi muncă în cadrul unor întâlniri de lucru. Semnatarii sunt nu mai puţin de 17 firme din industria de mobilier din regiune, alături de Institutul Regional pentru Cercetare, Educaţie şi Transfer Tehnologic S.A., Universitatea Tehnică Cluj-Napoca, Camera de Comerţ şi Industrie Cluj, Consiliul Judeţean Cluj, Hygia Consult şi Asociaţia Patronilor şi Meseriaşilor Cluj.
Demersul a fost iniţiat în cadrul proiectului european de cooperare teritorială „Agenţii ce sprijină valoarea sistemelor de inovare în economiile locale şi regionale (Asviloc+)” implementat de Agenţia de Dezvoltare Regională Nord-Vest (ADR Nord-Vest) în calitate de partener, şi se constituie într-un proiect pilot inspirat de bune practici din statele partenere.
Obiectivul clusterului nou format sub denumirea „CLUSTER MOBILIER TRANSILVAN”, îl reprezintă dezvoltarea unei cooperări eficiente între agenţii economici din întreg lanţul tehnologic, universităţi şi institute de cercetare care activează în domeniu, autorităţi publice şi alte tipuri de instituţii suport. Este o structură deschisă, la care poate adera, pe bază de solicitare, orice organizaţie interesată care, prin activitatea sa, deserveşte sau susţine industria de mobilier. Membrii asociaţiei îşi păstrează autonomia dar în acelaşi timp acţionează în parteneriat pentru a pune în aplicare o strategie comună de dezvoltare, construită în jurul unor proiecte inovatoare care să deservească asocierea în ansamblul său şi să aducă beneficii directe tuturor membrilor
Obiectivele generale ale asociaţiei se referă la: creşterea interacţiunilor dintre firme, instituţii din mediul academic şi ştiinţific şi alte entităţi implicate în sprijinirea industriei de mobilier; dezvoltarea unei platforme de cercetare-dezvoltare-inovare şi orientarea sectorului privat către inovare şi transfer tehnologic; sprijinirea integrării ofertei de educaţie cu nevoile mediului de afaceri în sectorul producţiei de mobilier. Mai mult, clusterul îşi propune încurajarea cooperării şi facilitarea accesului la informaţii, precum şi crearea unei mărci de calitate dar şi dezvoltarea de parteneriate în ţară şi străinătate, pentru realizarea scopului asocierii. Noul cluster doreşte să crească influenţa în sectorul producţiei de mobilier şi să se implice activ inclusiv la nivel legislativ, prin propuneri de proiecte, strategii locale/naţionale/internaţionale.
Lista completă a membrilor fondatori ai primului cluster în domeniul industriei de mobilier din Transilvania de Nord este: AB CONCRET S.R.L., ANTARES ROMÂNIA S.R.L., ASOCIAȚIA PATRONILOR ȘI MESERIAȘILOR CLUJ, AX PERPETUUM IMPEX S.R.L., CAMERA DE COMERȚ ȘI INDUSTRIE CLUJ, CONFORTMOB S.R.L., ECO BLUE S.R.L., HYGIA CONSULT S.R.L., INSTITUTUL REGIONAL PENTRU CERCETARE, EDUCAȚIE ȘI TRANSFER TEHNOLOGIC (I.R.C.E.T.T.) S.A., JRD INDUSTRIES S.R.L., MARLEX IMPEX S.R.L., MOBIPROD S.R.L., OLDMOB PROD S.R.L., PALROM IMPEX S.R.L., PROMTINTER EXPERT S.R.L., ROTSIN PROD COM S.R.L., SALICE COMPROD S.R.L., TERMINUS PROD S.R.L., TREND FURNITURE S.R.L., T&S MOBILIER S.R.L., TSM FURNITURE S.R.L., UNIVERSITATEA TEHNICĂ DIN CLUJ-NAPOCA.
Structurile asociative de tip cluster reprezintă o soluţie experimentată cu succes în Europa, în ultimele decade, ajungând să fie văzute în prezent ca nişte piloni centrali ai dezvoltării locale.În România, acestea vor putea beneficia de oportunităţi de finanţare dedicate, începând cu toamna 2012, fondurile fiind disponibile prin Programul Operaţional Sectorial pentru Creşterea Competitivităţii Economice (POSCCE).