”Vă anunţ, ca să nu îi mai supăr pe colegii din PDL, începând de azi sunt senator independent şi mă afiliez grupului parlamentar al PNL”, a spus marți, în plenul Senatului, Dumitru Constantin. El ester senator de Călărași în două mandate, 2004-2008, din partea PNL, și 2008-2012, PDL.
În urmă cu exact două săptămâni, senatorul Constantin Dumitru a susţinut o conferinţă de presă în sala de şedinţe a Consiliului Judeţean Călăraşi unde a anunţat că nu vrea să mai ia parte la politica realizată de PDL. Pe tot parcursul cuvântării, senatorul s-a plâns de modul în care a fost tratat de conducerea PDL Călăraşi.
Acesta a venit în faţa presei călărăşene pentru a explica de ce a ales să nu mai susţină partidul şi de ce a votat moţiunea de cenzură. “Cu regretul că s-a întâmplat ceea ce s-a întâmplat cu acest partid, vă informez că personal mă declar total independent faţă de politica pe care o promovează Partidul Democrat Liberal, că nu sunt astăzi, când vorbesc, înscris în niciun partid. N-am să spun că viitorul nu mă va pune într-o situaţie de a mă înscrie în vreun partid, este greu pentru mine să aleg o altă formaţiune, sigur că ştiţi foarte bine, mă refer la cele două formaţiuni puternice din România care formează USL-ul astăzi, cea de-a treia nu o numesc că nu e cazul, dar experienţa celor două participări ale mele în două partide mă pune în situaţia de a fi foarte precaut. De data aceasta cred că am să negociez cu un alt simţ al răspunderii situaţia mea viitoare. Cred că voi candida şi data viitoare, deşi astăzi, repet, îmi pare rău că sunt în faţa dumneavoastră aşa mai cu multe incertitudini, cred că voi candida, dar repet, numai în condiţiile în care voi crede foarte serios că lucrurile vor avea o altă formă şi o altă rezolvare ulterioară decât ceea ce s-a întâmplat în anticipatele mele mandate”, a spus senatorul. Pe tot parcursul conferinţei, senatorul Dumitru şi-a arătat dezamăgirea faţă de ceea ce înseamnă PDL la ora actuală.
Boc n-a avut dreptatre. Încă un portocaliu uită de ”casa părintească”! Senatorul Dumitru Constantin a demisonat din PDL și a trecut la PNL.
loading...