AcasăActualitatePoliticLi s-a tăiat perfuzia din bugetul public! Jurnaliştii de casă ai lui...

Li s-a tăiat perfuzia din bugetul public! Jurnaliştii de casă ai lui Băsescu rămân fără veniturile grase de la TVR. Câștigurile erau de 10.000 lei pe lună!

spot_img

DISTRIBUIȚI

Televiziunea Română a stopat remuneraţia pentru toţi colaboratorii TVR care sunt angajaţi ai altor instituţii de presă, printre aceştia numărându-se Ioana Lupea, Mircea Marian, Andreea Pora, Cristian Pătrăşconiu, Cristian Turturică şi Cătălin Prisăcariu.
Decizia a fost luată de Consiliul de Administraţie (CA) al TVR, vineri, într-o şedinţă extraordinară în care a fost discutată situaţia Televiziunii Române, ale cărei conturi au fost blocate, pe 22 mai, de Agenţia Naţională de Administrare Fiscală (ANAF).
Astfel, CA al TVR a decis ca, în condiţiile grave ale situaţiei financiare a TVR, să aprobe „încetarea remuneraţiei pentru colaboratorii din publicistică ce sunt angajaţii altor instituţii de presă”, au declarat pentru MEDIAFAX, luni, reprezentanţii Televiziunii Publice.
Contactată luni de MEDIAFAX, Lucia Hossu Longin, membru al CA, a declarat că remuneraţia a fost oprită doar pentru jurnaliştii de la diverse instituţii de presă care colaborau cu TVR „pe sume foarte mari”, nu şi pentru colaboratorii din cultură, care au un alt tip de contracte cu Televiziunea Română.
„A fost stopată remuneraţia pentru colaboratori precum cei de la Evenimentul zilei, România Liberă, 22 şi alţii, care aveau contracte cu Televiziunea Română de valori foarte mari. Aceştia nu mai pot fi remuneraţi în condiţiile date, în care nu se mai face nicio plată a drepturilor de autor”, a spus Lucia Hossu Longin.
Potrivit acesteia, cei afectaţi de decizia CA sunt: Mircea Marian, Ioana Lupea, Cristian Pătrăşconiu, Cristian Turturică, Andreea Pora şi Cătălin Prisăcariu.
„Unii dintre aceştia aveau contracte de colaborare cu TVR pe sume uriaşe, de 100 de milioane de lei pe lună. Vorbim de contracte precum cele de angajare, în care colaboratorii primeau o sumă fixă, în fiecare lună. Suntem asediaţi de câte plăţi se fac pentru colaboratori. Avem suficient de mulţi profesionişti în TVR care pot să facă comentarii politice”, a spus Lucia Hossu Longin.
„Nu putem să ne mai îngăduim asemenea sume. Trebuie să tăiem în carne vie. S-a pus lacătul pe TVR şi trebuie să acţionăm ca atare”, a spus Lucia Hossu Longin. „Chiar şi colegii de la PDL din CA al TVR sunt foarte responsabili. Au fost alături de noi în foarte multe momente esenţiale, cum este şi cel privind încetarea remuneraţiei pentru aceşti colaboratori”, a explicat Longin.

loading...

DISTRIBUIȚI

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

spot_img




TE-AR MAI PUTEA INTERESA