AcasăMARAMURESUL ISTORICNu e film, e realitate! Un armăsar şi-a zdrobit stăpânul cu copitele...

Nu e film, e realitate! Un armăsar şi-a zdrobit stăpânul cu copitele şi apoi a atacat paramedicii de la SMURD!

spot_img

DISTRIBUIȚI

Scenele desprinse parcă dintr-un film de groază s-au petrecut vineri pe malul bălţii Şovârca, lângă comuna gălăţeană Oancea. Acţiunea de salvare a rănitului a durat patru ore şi s-a putut încheia numai după ce calul agresiv a fost împuşcat.
Stăpânul calului, Gheorghe Ichim, în vârstă de 33 de ani din Oancea, îşi lăsase armăsarul la păscut undeva în apropierea bălţii Şovârca. Pe la prânz, s-a dus să mute ţăruşul de care era priponit şi, pe când trebăluia, animalul s-a repezit şi l-a muşcat de mâini şi de picioare după care l-a călcat cu copitele.
Bărbatul a supravieţuit printr-o minune având în vedere traumatismele şi rănile grave pe care i le-a provocat animalul.
Un consătean, martor al scenelor violente, a telefonat la numărul de urgenţă 112 şi a solicitat ajutor medical pentru rănit.

La faţa locului, a sosit un echipaj de la SMURD Tg Bujor. Cel care a anunţat incidentul i-a averizat pe membrii acestuia că dacă se vor apropia de rănit riscă să fie şi ei atacaţi pentru că armăsarul mai fugărise pe o stradă din Oancea un alt bărbat, cu o zi înainte.
Cum Gheorghe Ichim avea nevoie urgentă de ajutor medical, profitând de faptul că, la un moment dat, calul s-a îndepărtat de stăpânul său care zăcea în iarbă, paramedicii s-au dezbrăcat, au intrat în apă şi au încercat să ajungă la rănit evitând să meargă pe mal pentru a nu se apropia de animalul agresiv.
„Am ajuns la victimă, o ridicasem şi când s-o aşezăm pe targă calul s-a apropiat în goană, agresiv. Ne-am apărat lovindu-l cu targa şi asta l-a înfuriat şi mai tare.
A fost nevoie să ne refugiem în apă şi am aşteptat să se îndepărteze din nou. Din fericire, pe stăpânul deja călcat în picioare nu l-a mai atacat. Până la urmă, cineva a găsit în Oancea un vânător, care a împuşcat calul şi abia după aceea am putut să-i acordăm primul ajutor rănitului. Acţiunea de salvare a durat patru ore”, ne-a spus plutonierul major Marius Macovei.
Ceilalţi doi paramedici, eroi ai aceste întâmplări ieşite din comun, sunt plt. Răzvan Hoarţă şi plt. Marian Doca.
„Pacientul în vârstă de 33 de ani, atacat de cal, a ajuns la Unitatea de Primiri Urgenţe în stare gravă, cu muşcături şi fracturi multiple, inclusiv deschise (oasele rupte ieşite prin piele). De la începutul săptămânii, este al doilea caz de persoană atacată de cal. În urmă cu câteva zile, un bărbat a fost muşcat de braţ de armăsarul său şi a ajuns UPU cu o bucată de muşchi lipsă şi cu nervi şi vase de sânge lezate. Nu ştiu cum a evoluat starea pacientului, dar în starea în care era, exista riscul să-şi piardă mâna”, ne-a declarat dr Angel Trifan medicul coordonator UPU-SMURD.
Caii „îndrăgostiţi” pot face moarte de om
Cum este posibil ca prietenul cel mai bun al omului şi un animal considerat nobil să devină atât de agresiv, ne-a explicat tehnicianul veterinar Marius Postelnicu, un specialist care de două decenii are grijă de sănătatea cailor de la Herghelia Tuluceşti.
„În această lună, nu numai caii, şi mă refer la armăsari, devin agresivi, ci şi masculii altor specii de animale. Primăvara este sezonul împerecherii şi, în special în luna mai, atacă şi devin de nerecunoscut sub aspect comportamental. Armăsarii care devin agresivi în perioada de rut trebuie castraţi. Cazul pe care mi l-aţi prezentat nu este rarisim. De exemplu, fiul unui cunoscut crescător de cai de rasă din Galaţi a fost omorât de un armăsar în perioada de rut”, afirmă Marius Postelnicu. (sursa: adevarul.ro)

loading...

DISTRIBUIȚI

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

spot_img




TE-AR MAI PUTEA INTERESA