Liga 1 la fotbal și-a stabilit campioana. Victorioasă (3-2) în derby-ul Clujului, cu Universitatea, CFR și-a asigurat titlul. Condusă cu 2-0, echipa lui Ioan Andone a revenit după eliminarea lui Adrian Cristea, cel de-al treilea gol fiind înscris printr-un penalty în minutul 89.
Porumboiu a declarat la Digi Sport că a fost liniștit, fiind convins la 2-0 că va câștiga CFR: ”Cum să dai penalty la acea fază! Se aranjează şi cu arbitrii străini, nu numai cu cei români. Că au vreo 90 în curtea lor. Se întâmplă și la Zagreb. Croaţii au experienţă. Avea o bucurie în el, parcă câştigase la loto. Hoţii nu au frontieră!”.
Prezent în tribună, la meciul Universitatea Cluj – CFR Cluj (2-3), în urma căruia echipa lui Ioan Andone a câştigat titlul, antrenorul stelist Mihai Stoichiţă a declarat agenţiei Mediafax că Steaua va demonstra duminică seară că este mai bună ca noua campioană a României.
Cu o etapă înaintea încheierii campionatului, CFR Cluj a acumulat 70 de puncte. A doua clasată în Liga I, FC Vaslui, în prezent cu 67 de puncte, poate acumula tot 70 de puncte, dar clujenii au avantaj la rezultatele directe (2-0 şi 1-1).
Fondată în 1907, sub numele Kolozsvári Vasutas Sport Club, CFR Cluj a mai câștigat campionatul în 2008 și 2010. De asemenea, echipa condusă de Iuliu Mureșan a cucerit Cupa României în 2008, 2009 și 2010, precum și Supercupa în 2009 și 2010. În 2005, a fost finalistă în Cupa Intertoto.
Dacă CFR nu mai poate pierde primul loc, duminică vor fi decise ocupantele locurilor 2 și 3. Favorită pare a fi FC Vaslui, care joacă acasă, cu ”U” Cluj, în timp ce Steaua are o deplasare mai dificilă chiar pe terenul campioanei.
Este pentru al 5-lea an la rând când echipele din Provincie câștigă titlul național la fotbal. În afară de CFR Cluj, această performanță a fost reușită de Unirea Urziceni (2009) și Oțelul Galați (2011). Aceeași situație se întâmplă și la celelalte sporturi de echipă, rugby-ul fiind ultimul dintre ele în care s-a impus o formație din București (Dinamo în 2008).
Tehnicianul Ioan Andone a declarat că fostul antrenor, portughezul Jorge Costa, are un mare merit în câştigarea titlului de către CFR Cluj prin punctele acumulate şi jucătorii aduşi.
Andone a declarat la Digi Sport: „Astă seară a fost foarte greu, am profitat de eliminarea lui Cristea. Azi poate nu am fost mai buni, dar le-am luat cele trei puncte. Mă bucur că a fost o atmosferă fantastică. U şi-a apărat corect şansele, nu au fost valize pe aici. A fost arbitru străin, am câştigat tot din penalti, tot Cadu. Eu am avut şansă de când am venit aici. Trebuie să-i mulţumim lui Jorge Costa pentru punctele acumulate şi jucătorii aduşi. În mare măsură acesta este titlul lui”.
”Fălcosul” consideră că este foarte bine că meciul cu Universitatea Cluj s-a rejucat: „E mai bine de o sută de ori că am jucat pe teren”.
Andone aşteaptă să sărbătorească victoria alături de fanii CFR-ului, duminică, la meciul cu Steaua.
Președintele Iuliu Mureșan consideră că echipa lui a devenit campioană a României pe merit și subliniază faptul că oamenii lui Ioan Andone au rezistat șicanelor din finalul de campionat. Șeful lui CFR Cluj declară că nu-l interesează meciul cu Steaua, de duminică.
Preşedintele CFR Cluj, Iuliu Mureşan, a declarat că echipa antrenată de Ioan Andone a demonstrat că este cea mai bună din campionat, deşi i s-au făcut multe şicane, şi a meritat să câştige titlul de campioană a României. „Noi suntem cei pozitivi. Ni s-au făcut foarte multe şicane pe acest sfârşit de campionat, mai ales când am fost puşi să jucăm 6 etape şi 27 de minute în 18 zile. Am făcut faţă şi sunt mândru de echipa noastră. Este meritul jucătorilor şi al celor doi antrenori pe care i-am avut în acest sezon. În mod desoebit este meritul lui Ando, care a luat echipa într-un moment dificil. Am în maşină o şampanie de 9 litri ca acelea de la Formula 1 şi o vom desface unde vom petrece. Nu ne mai interesează meciul de duminică. În meciul cu Steaua cred că o să intru şi eu, şi Arpi. Nu ne interesează cine termină pe locul 2. Al doilea loc nu înseamnă nimic. Am demonstrat că suntem cei mai buni şi am făcut faţă la acest război psihologic care s-a dus cu noi. Cadu este un mare jucător şi un mare caracter”, a spus Mureşan la Sport.ro.
Formaţia CFR Cluj a învins, vineri, în deplasare, cu scorul de 3-2 (0-1), echipa Universitatea Cluj, într-o partidă contând pentru etapa a 31-a a Ligii I, şi care s-a rejucat din minutul 1, după ce a fost întreruptă la 8 mai. Pentru Universitatea a marcat Cristescu ’29, ’49, iar pentru CFR Cluj au înscris Mureşan ’51, Sougou ’67 şi Cadu ’89 (penalti). În urma acestui rezultat, CFR a cucerit al treilea titlu de campioană din istorie.