Secţia de poliţie rurală Sighet Marmaţiei a fost sesizată ieri, 17 mai, ora 17, 30, să intervină la un scandal în familie, provocat la o locuinţă din Vadu Izei. La faţa locului, poliţiştii au constatat faptul că, Dorel T., de 46 de ani, cu domiciliul în Vadu Izei, aflându-se sub influenţa băuturilor alcoolice, pe fondul unor neînţelegeri, a provocat un scandal faţă de fratele său şi de soţia acestuia. În timpul conflictului, Dorel a încercat să folosească împotriva fratelui său un dispozitiv cu şocuri electrice, însă nu a reuşit până la intervenţia poliţiştilor care au aplanat situaţia. Rudele bărbatului nu doresc să depună plângere faţă de acesta dar poliţiştii s-au sesizat din oficiu, în baza legii 61/1991, faţă de Dorel T. pentru săvârşirea infracţiunii de port fără drept, în locurile şi împrejurările în care s-ar putea primejdui viaţa sau integritatea corporală a persoanelor, a dispozitivelor pentru şocuri electrice.