Origen, Din omiliile Evangheliei de la Luca, Omilia a XXVI-a, IV, în Părinți și Scriitori Bisericești, vol. 7, p. 118. „Ispitele descoperă din marea grămadă a credincioșilor că unii sunt pleavă, iar alții grâu.
Căci, câtă vreme sufletul vostru este lăsat să fie stăpânit de vreo ispită, nu ispita este cea care se schimbă în grâu, ci pentru că voi erați din pleavă, adică ușuratici și fără credință, ispita este cea care a descoperit firea voastră cea ascunsă. Dimpotrivă, când înfruntați curajos ispita, nu ea este cea care vă face evlavioși și răbdători, ci ea va fi cea care descoperă în ziua cea mare virtuțile răbdării și ale puterii, care de fapt existau în voi, dar într-un mod ascuns.”
Origen, Despre rugăciune, XXIX, 9, în Părinți și Scriitori Bisericești, vol. 7, p. 275
„Toată viața omului pe pământ este un lanț de ispitiri. De aceea se și cade să ne rugăm să nu cădem în ispită. Aceasta, desigur, nu în înțelesul ca să nu fim puși la încercări ori la ispitiri – lucru care este cu neputință, atâta vreme cât suntem pe pământ – ci ca să nu ne lăsăm biruiți când suntem ispitiți. După părerea mea cel care cedează ispitei e biruit, pentru că se lasă prins în lațul ei.”
Sfântul Atanasie cel Mare, Viața Cuviosului Părintelui nostru Antonie, V, în Părinți și Scriitori Bisericești, vol. 16, p. 192
„Acela (diavolul — n.n.) arunca în el (Sfântul Antonie cel Mare) gânduri spurcate, iar acesta le îndepărta prin rugăciuni. Acela încerca să trezească în trup furnicări, acesta rușinându-se ridica în fața trupului zidurile credinței, ale rugăciunilor și posturilor. Diavolul stăruia, ticălosul, și noaptea lua chipul femeii și o imita în tot felul, numai ca să-l înșele pe Antonie. Iar acesta gândind la Hristos și la curăția insuflată de El și, cugetând la sufletul nematerial, stingea jarul aceluia. Vrăjmașul făcea să apară iarăși în el dulceața plăcerii, iar el se mânia și se supăra gândindu-se la amenințarea focului și la mușcătura viermelui. Și opunându-i-le acestea, trecea nevătămat peste acelea. Și toate acestea se făceau spre rușinarea vrăjmașului. Și așa cel ce a socotit să se facă asemenea lui Dumnezeu era făcut de râs de către un tânăr. Și cel ce se lăuda cu puterea sa împotriva trupului și sângelui era surpat de un om purtător de trup. Căci îi era împreună-lucrător Domnul, Care a purtat trup pentru noi și a dat trupului biruința împotriva diavolului, încât fiecare din cei ce luptă cu adevărat poate zice: Nu eu, ci harul lui Dumnezeu care este cu mine (I Corinteni 15, 10).”
Sfântul Ciprian, Despre gelozie și invidie, XVI, în Părinți și Scriitori Bisericești, vol. 3, p. 503
„Să avem în mâini Cărțile sfinte iar în inimi gândurile Domnului, rugăciunea noastră să nu înceteze niciodată, să perseverăm în lucrurile mântuitoare, să fim ocupați întotdeauna cu activități spirituale, pentru ca ori de câte ori va veni dușmanul, ori de câte ori va încerca să intre în inima noastră, s-o găsească închisă și înarmată împotriva lui.”
