Torinezii au câştigat titlul după o pauză de nouă ani, timp în care au fost loviţi de scandalul „Calciopoli“, au îndurat purgatoriul unui an în Serie B şi au naufragiat prin Serie A.
Italia şi-a regăsit stăpâna. „Bătrâna Doamnă” Juventus, echipa cu cele mai multe trofee interne, a reînvăţat să câştige. După ce a fost la pământ, apoi chiar sub pământ, s-a ridicat, s-a scuturat de praf şi de umilinţe şi acum zâmbeşte din nou de pe primul loc.
În vara lui 2006, scandalul „Calciopoli” a erupt ca un furuncul, iar Juventus, principala beneficiară a reţelei create de fostul lor şef, Luciano Moggi, a fost decapitată.
Echipa a fost retrogradată, ultimele două titluri au fost anulate, iar cei mai buni jucători au plecat. Printre ei, şi Adi Mutu, care a ales Fiorentina în loc să joace în Serie B. Alţii au rămas.
Dintre cei care au avut tăria să ia umilinţa diviziei secunde în piept au fost Del Piero şi Buffon, ambii campioni mondiali chiar în acea vară cu naţionala Italiei.

Fără bani, cu o altă conducere şi cu un lot reprezentând un mix între vechea gardă şi jucători noi, tineri şi ieftini, Juve a promovat totuşi din primul sezon, dar întoarcerea în Serie A era mai grea decât îşi imagineseră torinezii.
Ieşită din ritmul Ligii Campionilor şi al banilor de la UEFA, cu multe contracte de sponsorizare pierdute, Juve nu-şi permitea să ţină pasul cu achiziţiile şi salariile de la Inter sau Milan. După ce ultimele două sezoane n-au adus decât două locuri 7, era timpul pentru o schimbare.
Resuscitată şi din punct de vedere financiar, după ce noul stadion, inaugurat la începutul acestui sezon, a început să producă bani, Juventus a putut să se implice puternic şi la transferuri.
A venit Vidal de la Leverkusen pentru 10,5 milioane de euro, iar chilianul, cu media sa de 5,4 tacklinguri pe meci, a fost cel mai bun recuperator din Serie A. Au mai fost aduşi Vucinici, Pepe şi Borriello, dar cel mai important a fost, cu siguranţă, Pirlo.

Torinezii au profitat de faptul că Milan s-a zgârcit la oferta de prelungire a contractului şi i-au oferit banii pe care mijlocaşul îi dorea, suflându-l gratis rivalilor. Iar Pirlo a condus echipa magistral.
13 pase de gol în acest sezon, cele mai multe din Serie A, şi o revanşă personală în faţa milanezilor, care n-au mai crezut în el. „Am arătat că sunt în continuare numărul 1″, a fost prima declaraţie a lui Pirlo după câştigarea campionatului.

Mutarea câştigătoare s-a dovedit însă aducerea lui Antonio Conte pe banca tehnică. Fostul mijlocaş al lui Juve şi al naţionalei Italiei se remarcase ca antrenor doar cu două promovări, cu Bari şi Siena.
„Trebuie să ne obişnuim din nou să folosim cuvântul Scudetto”, a spus imediat după numire Conte, care a jucat 13 ani la Torino, fiind om de bază în perioada de aur „Lippi”, cu o Ligă a Campionilor şi alte două finale jucate.
Pe lângă suflul de campion adus la echipă, Conte a avut şi mobilitatea de a renunţa la sistemul pe care voia să-l impună, 4-2-4. Iniţial a strâmbat din nas la aducerea lui Pirlo, care nu se încadra în această formulă, dar evoluţiile de excepţie ale fostului milanez l-au obligat pe Conte să schimbe aşezarea pentru el.
A încercat 4-3-3 şi apoi 3-5-2, cu Pirlo şef de orchestră, şi maşinăria alb-neagră a început să funcţioneze.

Dar cartea cu care Conte a reuşit parcursul imaculat din acest sezon (nicio înfrângere tot sezonul, atât în campionat, cât şi în Cupă) a fost apărarea.
Grupată în faţa căpitanului Buffon, defensiva torinezilor a primit doar 19 goluri, faţă de 47 anul trecut, iar în 21 de jocuri n-a încasat niciun gol!
„A fost grea revenirea. La un moment dat, nici eu nu mai credeam că ne putem întoarce în frunte, aveam clipe când regretam decizia de a rămâne, dar acum pot spune că am luat hotărârea justă”, a declarat portarul Buffon, care în anii de după retrogradare a refuzat oferte de la toate marile cluburi ale lumii pentru a rămâne la Juve.
40 de meciuri a disputat Juventus în acest sezon în Serie A şi Cupă, având 25 de victorii şi 15 egaluri.
Retragere de vis pentru Del Piero
Nu se putea un final mai fericit pentru Alessandro Del Piero, cel care deţine mai toate recordurile clubului şi care joacă la Torino de 19 ani. Atacantului de 37 de ani îi expiră contractul în această vară şi s-ar putea să părăsească echipa.
Dar doar după finala Cupei cu Napoli (20 mai), o posibilă retragere în deplină glorie, asta dacă nu le va face o surpriză fanilor şi va accepta oferta conducerii de a mai rămâne încă un sezon.
Cifrele succesului
– Acesta este al 28-lea titlu al lui Juventus, torinezii având două titluri anulate, cele din 2004/05 şi 2005/06.
– Ultima dată când Juventus a luat campionatul a fost în sezonul 2002/03. Singurii supravieţuitori de atunci sunt Del Piero şi Buffon.
– Del Piero a câştigat al 6-lea titlu. Primul a fost în 1995. El e golgheterul all-time al alb-negrilor, cu 289 de reuşite, şi e şi jucătorul cu cele mai multe meciuri în tricoul torinezilor, 704.
– Juventus e neînvinsă în 37 de meciuri la rând în Serie A. Doar Milan (58 în 1991-1993) şi Fiorentina (40 în 1955-1956) au un record mai bun. Ultima înfrângere a lui Juve a fost pe 15 mai 2011, 0-1 la Parma.
– Dacă nu pierde nici în ultima etapă, cu Atalanta, Juve va deveni a treia echipă care reuşeşte acest lucru în Serie A, după Perugia (30 de jocuri în 1978/79) şi AC Milan (34 de jocuri în 1991/92).
Mesajul lui Del Piero
Când câştigam, întotdeauna. Pe teren, mai mult ca alţii
Când eram căzuţi.
Când nu ştiam cum avea să se termine.
Când am ştiut şi am acceptat. Luptându-ne să ne ridicăm .
Când am intrat pe teren la Rimini.
Când alţii petreceau.
Când noi ne uitam.
Când ei sperau că noi n-o să ne mai întoarcem niciodată.
Când am început să ne ridicăm.
Când nu reuşeam să ne găsim drumul.
Când l-am găsit: câştigând.
Aceasta e sărbătoarea noastră, pe care ne-am câştigat-o luptând până la ultimul strop de sudoare.
E sărbătoarea tuturor celor care au crezut întotdeauna.
E sărbătoarea voastră, a tuturor fanilor juventini care, în loc să abandonaţi, v-aţi făcut auzită vocea din ce în ce mai puternic.
E sărbătoarea celor care s-au bucurat pentru un gol în Serie B la fel ca pentru cel care a adus Scudetto.
E sărbătoarea, de ce nu, şi a adversarilor (nu toţi) care ne-au respectat întotdeauna.
Trebuia să se termine aşa, niciodată n-am încetat să credem.
Vă mulţumesc tuturor. Să ne bucurăm, merităm asta.
Ne-am întors.
Alessandro (sursa: adevarul.ro)