AcasăEvenimentSportÎn ”Groapă”, Niculescu și Cristea își îngroapă fosta echipă. Suporterii câinilor s-au...

În ”Groapă”, Niculescu și Cristea își îngroapă fosta echipă. Suporterii câinilor s-au ”mușcat” între ei!

spot_img

DISTRIBUIȚI

 

Dinamo și ”U” Cluj au terminat la egalitate, 2-2 (1-0), în București, într-un meci contând pentru etapa cu numărul 29 din Liga 1. Oaspeții au egalat în minutul 90 prin Adrian Cristea, fostul jucător al ”câinilor”. Dinamo a pierdut două puncte ce pot conta în lupta pentru titlu. Claudiu Niculescu rămâne neînvins în fața fostei lui echipe.
Golurile au fost marcate de Curtean (min. 26), cu un şut pe sub portarul Bornescu, şi Matei (min. 85), la centrarea lui Țucudean, pentru Dinamo, respectiv Morar (min. 62), cu un şut de la aproximativ 15 metri, pe jos, în stânga lui Bãlgrãdean, şi Cristea (min. 90), cu un şut la colţul lung din colţul careului mare, de pe stânga.
DINAMO: Bălgrădean – Scarlatache, Grigore, Moţi, Pulhac – Strătilă (Platini ’61, Ţucudean ’77), Rus, Tameş, Curtean (Matei ’78) – Niculae, Alexe.
Antrenor: Dario Bonetti.
„U” CLUJ: Bornescu – Popa, Szukala, Galamaz, Mendy – Cristescu (Drăghici ’68), Hoban – Cojocnean (Morar ’46), Ad. Cristea, Boştină (Marinescu ’88) – Grozav.
Antrenor: Claudiu Niculescu.
Suporterii echipei Dinamo Bucureşti de la Peluza Cătălin Hâldan s-au luat la bătaie între ei, miercuri seară, înaintea meciului cu Universitatea Cluj.
Câteva zeci suporteri de la PCH s-au luat la bătaie între ei, au rupt scaune şi au aruncat cu ele.
Jandarmeria a intervenit şi a evacuat grupurile care au produs scandalul.

„Au fost reținuți aproximativ 70 de suporteri. Ei au fost duşi pe terenul sintetic din spatele peluzei. Vor fi identificaţi după probele video din timpul incidentului şi vor fi duşi la secţia de poliţie”, a declarat Georgian Enache, purtătorul de cuvânt al Jandarmeriei Bucureşti.

loading...

DISTRIBUIȚI

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

spot_img




TE-AR MAI PUTEA INTERESA