CEL MAI BUN FILM Filmul „Touch Me Not/ Nu mă atinge-mă”, regizat de Adina Pintilie, a câştigat, sâmbătă seară, trofeul Ursul de Aur al celei de-a 68-a ediţii a Festivalului de Film de la Berlin.
Lungmetrajul, o producţie România-Germania-Cehia-Bulgaria-Franţa, îi are în distribuţie pe Laura Benson, Tómas Lemarquis, Christian Bayerlein, Grit Uhlemann, Hanna Hofmann, Seani Love, Irmena Chichikova, Rainer Steffen, Georgi Naldzhiev şi Dirk Lange.
Acesta este al doilea trofeu Ursul de Aur obţinut de un lungmetraj românesc, după performanţa realizată de „Poziţia copilului”, de Călin Peter Netzer, în 2013, scrie Observator.
„Nu mă atinge-mă”, scris de Adina Pintilie, este o investigaţie asupra dorinţei cronice a omului de atingere, de contact, în diversele sale faţete. O femeie şi doi bărbaţi, în căutarea intimităţii. Singurătăţile lor se întâlnesc din întâmplare sau nu, într-o încercare deznădăjduită de a avea contact.
Vădit emoţionată, Adina Pintilie a spus pe scena galei: „Nu ne aşteptam la asta. Este foarte important acest premiu, pentru că ne-ar plăcea ca dialogul pe care îl propune filmul să ajungă peste tot în lume. Îi invităm pe spectatori la dialog. Mulţumesc întregii echipe pentru încrederea arătată în această lungă călătorie. Multumesc juriului şi festivalului”.
Nouăsprezece dintre cele 24 de filme selectate în competiţie au concurat pentru trofeul Ursul de Aur şi trofeele Ursul de Argint.
România a fost prezentă în competiţia oficială prin Adina Pintilie şi primul ei lungmetraj, „Nu mă atinge-mă”, premiat pentru debut. Ţara noastră a fost reprezentată şi în celelalte două secţiuni importante ale festivalului – Forum, prin documentarul „Fotbal infinit” al lui Corneliu Porumboiu, şi Panorama, prin debutul în lungmetraj al Ioanei Uricaru, „Lemonade”.
„În pronunţare”, debutul în lungmetraj al Mihaelei Popescu, a fost inclus în programul Berlin Critics’ Week, regizorul Călin Peter Netzer a făcut parte din juriul care a premiat cel mai bun lungmetraj de debut, în timp ce actriţa şi regizoarea Alina Grigore, scenaristul Ioan Antoci şi criticul de film Flavia Dima s-au numărat printre cei 250 de cineaşti din 81 de ţări care au fost invitaţi pentru a participa în programul Berlinale Talents.
În secţiunea Generation Kplus, dedicată filmelor pentru copii şi tineri, au fost selectate producţiile româneşti „De Natura”, de Lucile Hadzihalilovic, şi „Trois reves de jeneusse”, de Valerie Mrejen şi Bertrand Schefer.
Juriul competiţiei internaţionale de la Berlinala 2018 a fost format din regizorul, scenaristul şi producătorul Tom Tykwer (preşedinte), actriţa Cécile de France (Belgia), fotograf şi fost director al Filmotecii Spaniole Chema Prado (Spania), producătoarea Adele Romanski (SUA), compozitorul Ryūichi Sakamoto (Japonia) şi criticul de film Stephanie Zacharek (SUA).
Gala de decernare a premiilor a avut loc sâmbătă, la Berlinale Palast din Berlin, şi a fost difuzată în direct pe site-ul evenimentului.
În 2017, Ursul de Aur a revenit peliculei „On body and soul” (Ungaria), de Ildikó Enyedi.
Mai multe despre decernarea premiilor citiţi pe Observator.TV