Drumul proaspăt construit, care duce din centrul comunei Fărcaşa până la depozitul ecologic Sârbi, s-a surpat în dreptul viitoarei gropi de gunoi, din cauza alunecărilor de teren.
Acestea afectează, totodată, şi locul efectiv în care se doreşte depozitarea deşeurilor menajere din tot judeţul. Din cauza terenului care o ia, la propriu, la vale, proiectul „Sistem de management integrat al deşeurilor în Maramureş” este blocat pentru moment. Studiul care ar oferi soluţia de consolidare va fi gata, cel mai probabil, în luna martie.
Administraţia locală din Fărcaşa are în desfăşurare proiectul de construire a drumului care duce până sus la depozit, lucrările fiind pe final.
Alunecările de teren din zonă, însă, au stricat planurile tuturor, scrie Graiul Maramureşului.
Mureşan Floare, viceprimarul comunei, ne-a explicat: „Avem în derulare proiectul de modernizare a DC 92, ce duce la depozitul ecologic şi care se încheie în acest an. Deşi nu ţine de noi, din ce ştiu eu, lucrările la depozitul ecologic de la Fărcaşa continuă.
Au alunecările acelea de teren şi am înţeles că un profesor universitar care făcea studii acolo va finaliza perioada de cercetare şi apoi se vor apuca de treabă să consolideze pământul.
Şi am înţeles că prin vară, sau toamna acestui an, vor deja să deschidă groapa şi să aducă, dar nu prea au cum, că s-a rupt acum şi drumul. DC 92, care duce până în dreptul depozitului, s-a surpat şi este o diferenţă aproape de un metru, iar asfaltul o ia la vale.
Totul este din cauza instabilităţii terenului. Dacă ei nu vor consolida bine, nu au ce să facă. Nu e vina noastră, deoarece până acolo drumul e perfect. De asemenea, noi am mers cu apa şi am dus-o până la depozit, curentul la fel, drumul este făcut, restul depinde de ei! Nici vremea nu-i prea ajută că au fost atâtea ploi, zăpadă. Aşa că totul a fugit la vale. Toată chestia este să-l stabilizeze!
Clădirile de depozitare şi celelalte sunt gata, dar dacă nu consolidează partea de drum, le duce pe toate la vale şi atunci ce mai faci?! Vine o ploaie puternică, o alunecare mare şi s-a dus tot!
Nu ştiu cât de în profunzime este instabil terenul. Vezi că ţi-e căminul aici şi apoi îl găseşti la 10 metri distanţă! Părerea mea este că şi dacă se lucrează de acum înainte numai la consolidare, nu se termină până în 2020! De asemenea, acolo la celula de colectare trebuie o staţie de osmoză, de epurare, pentru că tot ce rezultă, levigatul acela, trebuie să ajungă undeva, într-o vale, de unde să poţi bea apă după el, teoretic!
Degeaba aduc ei gunoaiele dacă toate astea nu sunt gata, că Mediul sau eu nu îl las să funcţioneze! Asta în condiţiile în care ne-am pus atâta lume în cap, cât circ şi câte procese am avut…
Dacă nu va fi în regulă din toate punctele de vedere, eu ca viceprimar merg la Garda de mediu şi le spun să-i închidă! Pentru că nu pot accepta altceva, adică să otrăvesc mediul înconjurător şi oamenii!
Depinde totul şi de adâncimea până la care fuge terenul, dar asta va rezulta cel mai probabil din studiile ce se efectuează acum. Dar nu ştim nimic, deoarece pe noi nu ne informează nimeni, lucrează după capul lor şi ne mai cheamă la câte o şedinţă, dau directive şi cam atât.
Însă oamenii din comună vin la primărie şi întreabă despre proiect, iar noi nu ştim ce să le spunem. Este o foarte proastă comunicare între noi şi ei…”.
Continuarea citiţi pe Graiul Maramureşului