Preşedintele PSD, Victor Ponta, a anunţat luni dimineaţă că Darius Vâlcov, care şi-a dat demisia din PDL săptămîna trecută, pierzând astfel funcţia de edil, va candida pentru un nou mandat la Primăria Slatina din partea USL.
„De astăzi sunt membru cu adeziune al PSD şi pe 10 iunie voi candida la primăria Slatina din partea USL ca membru al PSD”, a precizat Vâlcov, într-o conferinţa de presă, la care a participat alături de liderul PSD Victor Ponta.
Fostul primar PDL şi-a motivat din nou decizia de a părăsi partidul lui Boc. „Guvernul a ales un mod greşit de a-i trata pe locuitorii Slatinei”, a acuzat Vâlcov.
„M-am apropiat de PSD pentru că fac parte din aceeaşi generaţie din care face parte şi Victor Ponta, o generaţie care trebuie să înceapă, de la alegerile locale, să îşi spună cuvântul. Mă alătur acestei echipe câştigătoare a USL”, a mai spus Darius Vâlcov.
Darius Vâlcov anunţase, duminică, că va candida pentru încă un mandat de primar la Slatina, încurajat de susţinerea cetăţenilor municipiului care au strâns, în trei zile, peste 30.000 de semnături în favoarea revenirii sale în viaţa administrativă a oraşului.
Vâlcov era unul dintre cei mai bine plasaţi primari ai PDL, fiind cotat în opţiunile cetăţenilor cu aproape 80 la sută din intenţiile de vot.