AcasăMARAMURESUL ISTORICVIDEO - Actualizare. Tragedie în Siberia: Un avion cu peste 40 de...

VIDEO – Actualizare. Tragedie în Siberia: Un avion cu peste 40 de persoane la bord s-a prăbuşit. La faţa locului au fost găsiţi 16 morţi şi 12 supravieţuitori

spot_img

DISTRIBUIȚI


Actualizare. Bilanţul tragediei aviatice din Siberia a ajuns la 32 de morţi

Bilanţul după prăbuşirea unui avion de tip ATR-72, luni dimineaţă, în Siberia (Rusia), a ajuns la 32 de morţi şi 11 răniţi, în condiţiile în care 43 de persoane se aflau la bord, potrivit Ministerului rus pentru Situaţii de Urgenţă, citat de AFP.
Un bilanţ precedent menţiona 29 de morţi şi 14 răniţi.
Avionul ATR-72, care aparţinea companiei locale Utair, a decolat de la Tiumen în direcţia Surgut, două oraşe din Siberia, şi „s-a prăbuşit la 45 de kilometri de oraşul Tiumen”, precizează într-un comunicat filiala locală a ministerului.
„La bord se aflau 39 de pasageri şi patru membri ai echipajului”.
Ministerul anunţase anterior că 12 răniţi au fost găsiţi şi transferaţi cu elicopterul la spitalul din Tiumen.

Conform site-ului de informaţii News.ru, aeroportul din Surgut a publicat lista pasagerilor, precizând că aparatul s-a prăbuşit în timp ce „efectua o aterizare de urgenţă”.
Accidentul s-a produs la ora locală 7.44 (4.44, ora României), potrivit Ministerului pentru Situaţii de Urgenţă.


Potrivit agenţiei Interfax, care citează ministerul, au fost găsite 16 cadavre şi 12 supravieţuitori la locul catastrofei.
„În acest moment au fost găsiţi 12 supravieţuitori, care au fost transportaţi la spitalul din Tiumen”, a declarat o purtătoare de cuvânt a ministerului.
„Avionul a decolat de pe aeroportul Roşcino, în apropiere de Tiumen, către Surgut (tot în Siberia, n.red.). Potrivit datelor preliminare, acesta avea la bord 39 de pasageri şi patru membri ai echipajului”, a declarat purtătoarea de cuvânt.

Potrivit agenţiilor, avionul a dispărut de pe radar la scurt timp după decolare. El s-a prăbuşit la 40 de kilometri distanţă de aeroportul de pe care decolase.
Echipele de salvare au găsit carlinga dislocată şi rămăşiţele avionului arzând. Acesta aparţine companiei locale Utair.
Accidentul s-a produs la ora locală 07.50 (04.50 ora României), potrivit surselor citate de agenţia RIA Novosti.
ATR-72 este un avion bimotor cu elice, care are o capacitate de 74 de locuri şi este de fabricație europeană.

 

loading...

DISTRIBUIȚI

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

spot_img




TE-AR MAI PUTEA INTERESA