AcasăEvenimentSportHandbal. Cupa EHF. După 16 ani, HC Zalău s-a calificat din nou...

Handbal. Cupa EHF. După 16 ani, HC Zalău s-a calificat din nou într-o finală de cupă europeană!

spot_img

DISTRIBUIȚI

HC Zalău s-a calificat sîmbătă, pe teren propriu, în finala Cupei EHF, deşi a fost învinsă de formaţia spaniolă Mar Alicante în manşa retur a semifinalei, scor 24-26 (13-18). Ambele partide din semifinală s-au disputat în Sala Sporturilor din Zalău.

HC Zalău nu a mai prins o zi la fel de bună ca şi cea de vineri, în meciul tur, cînd a învins categoric, cu 30-20 (16-13). Abia în ultimele 10 minute ale confruntării de sîmbătă, elevele lui Gheorghe Tadici s-au apropiat de adversară, care a condus de la început, chiar şi cu 5-6 goluri. Dar, la adăpostul meciului tur, formaţia ardeleană şi-a putut „permite” înfrîngerea, care cumulată cu succesul de vineri, îi aduce calificarea în finala Cupei EHF, cu scorul general de 54-46.

Marcatoare:
HC Zalău – Rob 7 goluri, Ciuciulete 5, Szucs 4, Czeczi 3, Trif 2, Molfea 2, Beşe 1
Mar Alicante – I. Ortuno 10 goluri, Tobiasen 3, Barrios 3, Morales 3, Amoros 2, Nunez 2, Martin 2, Garcia 1.

HC Zalău se va întâlni în finală cu cîştigătoarea din cealaltă semifinală, care se dispută între Lada Togliatti (Rusia) şi KIF Vejen (Danemarca), pe 1 şi 8 aprilie.

Echipa antrenată de Gheorghe Tadici revine astfel într-o finală de cupă europeană după 16 ani de la ultima performanţă similară, în 1996, cînd a şi cîştigat City Cup, actuala Challenge Cup.

loading...

DISTRIBUIȚI

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

spot_img




TE-AR MAI PUTEA INTERESA