Pe drumul judetean 186, pe raza localităţii Săliştea de Sus, a avut loc un eveniment rutier cu victimă. Simion V., de 46 ani, din Săliştea de Sus, se afla la volanul unui autoturism când, într-un loc nepermis şi fără să se asigure, o minoră de 10 ani, s-a angajat în traversarea drumului. Fetiţa a fost surprinsă de către autoturism care a accidentat-o. Conducătorul auto a transportat victima la spital unde a rămas pentru supraveghere medicală. Conducătorul auto avea poate reflexele încetinite de consumul de alcool, deoarece la testarea cu aparatul alcotest, acesta a indicat o valoare de peste 0, 10 mg/l alcool pur în sânge, fiindu-i recoltate şi probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei. În cauză continuă cercetările urmând a se lua măsuri legale.
Acţiune rutieră la Borşa
Poliţia Oraşului Borşa a efectuat o acţiune pe linie rutieră, care s-a desfăşurat ieri, 26 martie pe D.N. 18, arteră rutieră ce traversează oraşul. Poliţiştii au constatat 18 contravenţii la regimul circulaţiei pe drumurile publice, pentru care s-au aplicat amenzi în valoare de 1.700 lei. Poliţiştii au înregistrat şi o infracţiunela OUG195/2002, faţă de Florin T., de 23 de ani, din Borşa. Acesta a fost surprins în trafic, conducând un autovehicul care fusese radiat din circulaţie. Tânărul s-a ales cu dosar penal pentru conducerea pe drumurile publice a unui autoturism neînmatriculat.
Şi la Vişeude Sus s-a înregistrat o infracţiune la legea circulaţiei. Un bărbat de 39 de ani, din Vişeu a fost depistat băut la volan. Conducătorul auto avea o alcoolemie peste limita legală, fapt pentru care, pe lângă dosar penal s-a ales şi cu suspendarea permisului de conducere.
Amenzi în valoare de 2.300 lei au aplicat ieri poliţiştii de la Dragomireşti pentru efectuarea unor acte de comerţ ilicit
Poliţiştii din Dragomireşti au efectuat o acţiune de control în târgul organizat bilunar pe raza acestei localităţi dar şi pe Drumul judeţean din zonă, aglomerat cu ocazia derulării târgului. Au fost constatate şi aplicate în total 12 sancţiuni contravenţionale, din care şaptela Lg.12/1990 (Legea comerţului) şi douăla OUG195/2002 rep.(Codul Rutier). Amenzile aplicate au fost în cuantum de 2.300 lei.