Acasăsinucidere maramuresINFO METEO - Lapovita si ninsoare, asteptate astazi in judetul Maramures

INFO METEO – Lapovita si ninsoare, asteptate astazi in judetul Maramures

spot_img

DISTRIBUIȚI

Vremea a fost, în general, frumoasă, mai rece faţă de intervalul precedent. Cerul a fost  variabil. Vântul a suflat slab, la moderat, cu intensificări temporare de până la 47 km/h, în Baia Mare. Temperaturile maxime au fost cuprinse între 10 grade Celsius şi 14 grade Celsius. Stratul de zăpadă măsura, aseară, până la 15 cm, în Vf. Iezer. Circulaţia rutieră se desfăşoară pe toate sectoarele de drumuri publice în condiţii normale de trafic. Vizibilitatea în trafic este bună .

Majoritatea carosabilului de drumuri publice din judeţ (naţionale, judeţene şi comunale) au carosabilul curat şi uscat. Sunt sectoare de drumuri, în zona de munte,  unde carosabilul este parţial umed, datorită topirii zăpepzii existente pe acostament.

METEO

Meteorologii au prognozat, pentru astăzi, că vremea va fi apropiată de normalul termic al acestei perioade. Cerul va fi temporar noros, după amiaza şi seara, când vor cădea precipitaţii sub formă de ploaie. În zona montană înaltă precipitaţiile vor fi sub formă de lapoviţă şi ninsoare. Vântul va sufla în general slab, la moderat, cu intensificări temporare.  În zona montană înaltă va sufla până la tare.  Temperaturile maxime vor fi cuprinse astăzi între 9 grade Celsius şi 12 grade Celsius, iar cele minime între -1 grad Celsius şi 2 grade Celsius. Pe arii restrânse va cădea brumă.

HIDRO

Nivelurile şi debitele au fost în scădere pe toate cursurile de apă din judeţ. Exploatarea acumulării Strâmtori-Firiza se realizează în condiţii de siguranţă. Coeficientul de umplere al lacului este de 95%. Hidrologii apreciază că, în următoarele 24 de ore, nivelurile şi debitele cursurilor de apă vor uşor rămâne variabile. Zăpadă mai există doar în Vf. Iezer şi pe acostamentul drumurilor din zona înaltă de munte.

Valori ale temperaturii aerului: -6 grade Celsius la Vf. Iezer; 1 grad Celsius la Târgu Lăpuş şi Copalnic;  2 grade Celsius la Borşa, Petrova şi Cavnic; 3 grade Celsius la Vişeu de Sus, Dragomireşti, Bogdan Vodă, Leordina, Săliştea de Sus, Ocna Şugatag, în Pasul Gutâi şi Fereşti, Baia Mare, Ardusat şi Seini; 4 grade Celsius la Sighetu Marmaţiei, .Călineşti, Văleni şi Bârsana.

loading...

DISTRIBUIȚI

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

spot_img




TE-AR MAI PUTEA INTERESA