Ieri, 20 martie, ora 12,30, pe D.N. 18, în oraşul Vişeu de Sus, a fost oprit pentru control un autoturism, condus de către Radu I., de 52 ani, din Baia Mare. Poliţiştii au depistat în interiorul autovehiculului, 18 flacoane din plastic cu un volum total de155 litri, care erau pline cu alcool (ţuică). Conducătorul auto nu a putut să facă dovada provenienţei alcoolului găsit asupra sa, fapt pentru care întreaga cantitate a fost ridicată în vederea confiscării.
În cauză se efectuează cercetări, sub aspectul comiterii infracţiunii de “deţinere, de către orice persoană în afara antrepozitului fiscal sau comercializarea pe teritoriul României a produselor accizabile supuse marcării fără a fi marcate sau marcate necorespunzător ori cu marcaje false peste limita a 40 litrialcool etilic”, faptă prevăzută şi pedepsită de Codul Fiscal.
Infracţiuni şi contravenţii la regimul circulaţiei rutiere
Trei infracţiuni la regimul circulaţiei rutiere au avut loc pe raza municipiului Baia Mare (2) şila Borşa.Într-unul din cazurile înregistrate de către Biroul rutier Baia Mare este vorba de o conducere cu o îmbibaţie alcoolică peste limita legală iar în celelalte două cazuri, doi conducători auto au fost surprinşi la volan deşi aveau permisul suspendat pentru abateri anterioare.
Pe raza localităţii Borşa a avut loc o acţiune pe linie rutieră, desfăşurată ieri, 20 martie. 65 de autovehicule au fost verificate iar poliţiştii au constatat în total 45 de contravenţii la normele rutiere. S-au aplicat 45 de amenzi în valoare de 6.000 lei.
Urmări ale unor fapte penale
Ieri, 20.03.2012, poliţiştii Biroului Urmăriri l-au depistat pe raza municipiului Baia Mare, pe minorul Claudiu M., de 16 ani. Acesta este autorul mai multor fapte penale comise pe raza municipiului şi, prin sentinţă penală, s-a dispus faţă de el măsura educativă a internării într-un centru de reeducare. Cel în cauză a fost internat în Centrul de Reeducare Minori Buziaş, judeţul Timiş.