Încep să vină în Maramureș lideri de la centru ai partidelor care vor avea candidați la funcții importante din administrația județului în alegerile locale din 10 iunie. Nu mai departe decât săptămâna viitoare și-au anunțat prezența Crin Antonescu și Daniel Constantin, ”ăla micu”, cum i-a spus Băsescu mai dăunăzi. Va ploua cu lideri PDL, miniștrii, secretari de stat și alți guvernamentali, toți fiind interesați ca Mircea Man să recâștige președinția Consiliului Județean. Vor merge și prin județ, acolo unde au primari în orășele și comunele mari. Ce să mai vorbim, județul va fi ”bătut cu talpa” de la un capăt la altul de către turiștii politici. Va fi aglomerație mare. Din peisaj vor lipsi șefii social-democraților, dar absența le este motivată de faptul că ei nu au practic pentru ce să vină și pe cine să susțină!
Atâta de dodoloață s-a făcut filiala maramureșeană de când a încăput pe mâna lui Moș Urs(ache), încât ea pur și simplu nu mai contează nici măcar pe scena politică locală. Doamne, mult am putut scrie la vremea respectivă despre greșeala fatală de-a lăsa filiala la cheremul unui neica-nimeni cu aere de vedetă, în realitate doar un biet gușter politic trimis în acest nord de țară ca să nu se împiedice de el cei mari de la București! Nu m-a ascultat cine trebuia, așa că începutul sfârșitului s-a făcut cu binecuvântarea celor care alcătuiesc din totdeauna gașca profitoare a partidului. Mamă, cum se și vedeau unii primari, consilieri, secretari de stat, șefi pe la agenții, prin deconcentrate, bazându-se pe influența de care, credeau ei, se bucură Moș Urs(ache).
Astăzi, viața reală a dat cu ei de pământ. Toate jocurile murdare (izolarea și eliminarea lui Cătălin Cherecheș, excluderea lui Dorin Buda și Mircea Dolha, îndepărtarea și marginalizarea lui Ioan Blăjan, Ludovica Pârvu, Viorel Deghid, Maria Bodnari, Ioan Oroianu și mulți, mulți alți) s-au întors împotriva lor. Și uite așa, PSD Maramureș a ajuns să nu aibă candidați la CJ și primăriile de municipiu, doar unul singur la o primăriei de orășel (Cavnic) și niciunul la comunele mari. După alegeri va rămâne cu mai puțin decât are acum, cu Asuaju de Sus, Bicaz, Botiza, Budești, Ariniș, Ieud… adică cu mai nimic… cel mai mare partid din județ.
Așa dezastru n-a existat în filială nici în perioada 1996-2000, atunci când regretatul Liviu Doru Bindea spunea că nu și-a găsit un coleg să prindă de corona de flori ce urma a fi depusă la Monumentul Ostașului Român. Voi reveni asupra subiectului, pentru că sunt foarte multe de spus.
Grigore Ciascai