Capitolul al XIII-lea din Evanghelia după Sfântul Matei cuprinde şapte parabole rostite de Domnul Iisus Hristos despre ce este Împărăţia lui Dumnezeu. Ea se aseamănă: cu semănătorul, cu omul care seamănă sămânţa bună în ţarina sa, cu grăuntele de muştar, cu aluatul frământat, cu o comoară ascunsă, cu un neguţător de mărgăritare, cu un năvod aruncat în mare. Două dintre aceste parabole au fost explicate de Domnul Hristos, cea cu semănătorul şi cea despre seminţele cele bune şi despre neghină. Mântuitorul ne arată că lumea întreagă este asemenea unui ogor pe care cresc plante bune, dar şi neghine. Şi cele bune, dar şi cele rele cresc împreună, numai că destinul fiecăreia diferă. Sămânţa bună va aduce rod însutit şi va străluci în Împărăţia cerurilor, iar sămânţa rea, apărută în urma lucrării „celui rău”, va fi adunată şi aruncată în focul veşnic. Seminţele bune sunt „fiii Împărăţiei”, iar seminţele cele rele sunt „fiii celui rău”. Noi ce fel de seminţe suntem? (Matei 13, 24-30/36-43)