AcasăEvenimentVIDEO - FLAGRANT - RETEA ANIHILATA - Un maramuresean de 43 ani...

VIDEO – FLAGRANT – RETEA ANIHILATA – Un maramuresean de 43 ani din Baia Mare, membru intr-o retea ce plasa bancnota falsa. 128 bancnote de 50 si 100 euro aveau asupra lor

spot_img

DISTRIBUIȚI


Opt persoane sunt suspectate de poliţiştii de combatere a criminalităţii organizate şi procurorii D.I.I.C.O.T. că au contrafăcut bancnote autohtone şi străine, pe care le-au pus în circulaţie în judeţele Mureş, Harghita, Cluj şi Sibiu. Reteaua era alcatuit din 3 barbati din Negresti-Oas, un baimarean si trei mureseni. De la acesteia, satmarenii si baimareanul ar fi cumparat 9.800 euro falsi cu …. 1.400 lei.

La data de 15 martie a.c., în jurul orei 21.30, poliţiştii din cadrul Serviciului de Combatere a Criminalităţii Organizate Harghita, în colaborare cu Brigada de Combatere a Criminalităţii Organizate Târgu-Mureş şi procurorii D.I.I.C.O.T.-Biroul Teritorial Harghita i-au prins în flagrant, pe raza localităţii Sângeorgiu de Mureş, judeţul Mureş, pe S.F.V., de 21 de ani, din comuna Certeze, judeţul Satu-Mare, B.V., de 38 de ani, din oraşul Negreşti – Oaş, judeţul Satu-Mare, E.V., de 37 de ani, din oraşul Negreşti – Oaş, judeţul Satu-Mare şi V.A., de 43 de ani, din municipiul Baia Mare, judeţul Maramureş, care se deplasau cu un autoturism condus de S.F.V., având asupra lor 128 bancnote străine contrafăcute, de 50 şi 100 de euro, toate cu aceeaşi serie. Concomitent cu derularea flagrantului, pe raza aceleiaşi localităţi, au fost depistaţi R.B., de 34 de ani şi G.J., de 20 de ani, ambii din Sângeorgiu de Mureş, judeţul Mureş.

Din cercetări s-a stabilit că, în seara respectivă, R.B. şi G.J. s-au întâlnit cu celelalte 4 persoane, pe raza localităţii Sângeorgiu de Mureş, ocazie cu care E.V. a cumpărat, contra sumei de 1.400 de lei şi 2 telefoane mobile de la R.B. cele 128 bancnote contrafăcute, respectiv suma de 9.800 de euro.

Au fost ridicate, în vederea cercetărilor, de la locuinţa lui R. B., o imprimantă, precum şi suma de bani în lei, rezultată în urma tranzacţiei.
Cercetările au fost continuate de către poliţiştii Serviciului de Combatere a Criminalităţii Organizate Harghita în colaborare cu Brigada de Combatere a Criminalităţii Organizate Târgu-Mureş, iar la data de 16 martie a.c. au fost identificaţi, pe raza localităţilor de domiciliu, K.J., de 31 de ani, din Sângeorgiu de Mureş şi G.T., de 45 de ani, din satul Lăureni, judeţul Mureş, suspectaţi că au fost implicaţi în contrafacerea şi plasarea de bancnote străine şi autohtone, în legătură infracţională cu R.B.

Bancnote false, lei si euro, plasate, in Mures, Harghita, Cluj si Sibiu
Totodată, din cercetări s-a stabilit faptul că R.B. şi K.J. au contrafăcut, în perioada mai 2011-martie 2012, bancnote autohtone şi străine, pe care le-au pus în circulaţie pe raza mai multor judeţe (Mureş, Harghita, Cluj şi Sibiu).
Anterior, în cursul lunii februarie 2012, în urma activităţilor desfăşurate, poliţiştii din cadrul S.C.C.O. Harghita, cu sprijinul I.P.J. Harghita, au identificat şi scos din circulaţie 6 bancnote contrafăcute, din cupiura 50 euro, toate cu aceeaşi serie, provenite de la aceeaşi grupare infracţională.
În continuare, poliţiştii de combatere a criminalităţii organizate şi procurorii D.I.I.C.O.T. – Biroul Teritorial Harghita efectuează cercetări faţă de cei opt suspecţi pentru săvârşirea infracţiunilor de iniţierea sau constituirea ori aderarea sau sprijinirea sub orice formă a unui grup în vederea săvârşirii de infracţiuni, falsificarea de monede sau alte valori, falsificarea de valori străine şi înşelăciune, 7 dintre aceştia fiind reţinuţi pentru 24 de ore.
Faţă de R.B., E.V. şi K.J. instanţa de judecată a emis mandate de arestare preventivă pentru 29 zile, iar faţă de ceilalţi 5 s-au emis ordonanţe de obligare de a nu părăsi localitatea de domiciliu pe o durată de 30 de zile.

loading...

DISTRIBUIȚI

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

spot_img




TE-AR MAI PUTEA INTERESA