Oameni cu suflet mare. Aşa pot fi numiţi maramureşenii care au dat din avutul lor semenilor aflaţi în suferinţă din zonele afectate de căderile masive de zăpadă, viscol şi ger. La iniţiativa preşedintelui Consiliului Judeţean (CJ) Maramureş, Mircea Man, şi a prefectului Sandu Pocol, s-au mobilizat primari, producători agricoli şi oameni de afaceri din Moisei, Borşa, Dragomireşti, Săcel, Sălişte, zona Lăpuş, Mireşu Mare, Satulung şi Baia Mare.
Prin urmare, un convoi umanitar cu peste 30 de tone de alimente (făină albă, făină de mălai, ulei, zahăr, orez, conserve, paste făinoase şi apă minerală), medicamente, pături, 100 metri cubi de lemne, două maşini cu bricheţi vor lua, azi, drumul spre Buzău, unul dintre judeţele în care situaţia este în continuare dramatică.
Din delegaţia CJ Maramureş fac parte preşedintele Mircea Man, Gheorghe Marian, Bogdan Breban şi Liviu Dobrican. Totodată, convoiul umanitar va fi însoţit şi de 5 pompieri militari ai Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă “Gheorghe Pop de Băseşti” Maramureş (inspector şef, colonel Ion Pop), instituţie care s-a implicat semnificativ în aceste acţiuni.
Preşedintele CJ, Mircea Man apreciază interesul şi mărinimia maramureşenilor care, prin aportul lor, dau dovadă de sensibilitate şi bunătate faţă de semenii noştri aflaţi în suferinţă. „Este cutremurător să vezi bătrâni singuri şi neajutoraţi izolaţi în propriile gospodării. Au rămas blocaţi, zile în şir, în case, fără a se putea aproviziona cu hrană, apă şi lemne. Aşadar, maramureşenii dau încă o dată dovadă de solidaritate, bunătate şi aleasă omenie prin gestul lor. Drept pentru care, le mulţumesc tuturor celor care s-au implicat”, a spus Mircea Man.
Prefectul de Maramureş, Sandu Pocol, a declarat: „Campania de strângere a produselor alimentare, demarată de structurile teritoriale ale Ministerului Administraţiei şi Internelor şi Ministerului Apărării Naţionale este în primul rând un gest firesc că ne pasă de cei care se confruntă cu probleme, datorită fenomenelor meteorologice nefavorabile. Maramureşenii au fost extrem de receptivi şi au donat fiecare, din prinosul lor, la punctele stabilite din judeţ. Ţin să îi încredinţez de respectul şi consideraţia mea şi să îi asigur că produsele dăruite din suflet vor ajunge la persoanele sinistrate care au, cu adevărat, nevoie de ele”.
ACTUALIZARE: Trei tone de alimente donate de maramureşeni la UM 01354 Baia Mare
Acţiunea de colectare a donaţiilor în alimente penru sinistraţii afectaţi de căderile de zăpadă s-a finalizat astăzi, 15 februarie a.c., la unitatea militară 01354 Baia Mare. Comandantul unităţii colonel, dr. Mircea Fechete, a precizat că la punctul de colectare s-au prezentat mai mulţi băimăreni, cadre militare de la Centrul Militar Judeţean Maramureş, cadre militare în rezervă şi retragere, respectiv o delegaţie a Consiliului Local Copalnic Mănăştur. Cantitatea de produse adunate a fost de aproximativ trei tone, în principal alimente neperisabile (ulei, zahăr, orez, făină, făină de mălai, conserve). Unitatea militară Baia Mare a fost desemnată, de această dată, ca locaţie de centralizare a donaţiilor de la unităţile militare din Şimleu Silvaniei şi Zalău. Locţiitorul comandatului Regimentului 69 Artilerie Mixtă „Silvania”, colonel Ştefan Toader, cel care a coordonat această „misiune umanitară” a militarilor a declarat că, la nivelul unităţilor, din cadrul regimentului (Şimleu Silvaniei, Zalău şi Baia Mare) s-au colectat începând de duminică, 12 februarie şi până astăzi, aproape 10 tone de alimente. Acestea au fost transportate la Baza Aeriană de la Câmpia Turzii, de unde vor fi transportate şi distribuite în zonele afectate.
Unitatea Militară 01354 din Baia Mare este participantă în campania de colectare a donaţiilor iniţiată la nivelul judeţului nostru de prefectul Sandu Pocol, prin intermediul structurilor teritoriale ale Ministerului Administraţiei şi Internelor şi Ministerului Apărării Naţionale, împreună cu Serviciul de Ajutor Maltez în România.