AcasăActualitateSocialDISPARITIE COPII - Politistii maramureseni au gasit 88 de copii declarati disparuti...

DISPARITIE COPII – Politistii maramureseni au gasit 88 de copii declarati disparuti in anul 2011. O minora a fost gasita ieri dupa zece zile

spot_img

DISTRIBUIȚI

Pornind de la un caz soluţionat de poliţiştii Biroului Urmării Baia Mare, menţionăm câteva aspecte aflate în atenţia acestei structuri şi care se impun a fi aduse la cunoştinţa populaţiei.  Ieri, 14 februarie, a fost depistată pe raza municipiului Baia Mare o tânără de 16 ani, din aceeaşi localitate. Minora plecase voluntar de la domiciliu unde nu a mai revenit. Rudele, în grija cărora se află, fiind îngrijorate de soarta ei au apelat la poliţie. Minora a fost dată în urmărire naţională în urmă cu 10 zile iar ieri, după ce a fost găsită, i-a fost clarificată situaţia şi încredinţată aparţinătorilor.

Este un exemplu din cele 88 de cazuri de dispariţii de minori care au fost reclamate poliţiştilor la nivelul judeţului Maramureş şi care au fost soluţionate în integralitate. Poliţiştii au analizat aceste cazuri şi în urma acestei sinteze rezultă faptul că numărul dispariţiilor sesizate, comparativ cu anii 2009 şi 2010 este în scădere :

 169 în anul 2009;                   121 în anul 2010                     88 în anul 2011.

Această scădere se datorează în primul rând operativităţii poliţiştilor şi a colaboratorilor lor de la alte instituţii dar şi creşterii gradului de implicare a familiei şi opiniei publice în activităţile desfăşurate de poliţişti pentru găsirea minorilor dispăruţi. De subliniat aici că, orice absenţă nejustificată sau întârziere a unui minor trebuie să fie tratată ca o posibilă dispariţie de către persoanele responsabile.

Toate reclamaţiile de dispariţie din cursul anului trecut, (cu o singură excepţie – o fetiţă de 3 ani din Remetea Chioarului, caz soluţionat cu celeritate în 28 decembrie) au fost „plecări voluntare” de la domiciliu a copiilor. Dintre aceştia, există minori  (aflaţi cu precădere la vârsta 14-16 ani) care au plecat în repetate rânduri de la domiciliu sau din unităţi de ocrotire, fiecare plecare sesizată fiind înregistrată ca o nouă dispariţie. Majoritatea persoanelor plecate de acasă sunt fete, adolescente, care stabilesc relaţii, de cele mai multe ori prin intermediul internetului, cu bărbaţi necunoscuţi.

În urma studiului realizat s-a constatat că la baza acestor plecări voluntare au contribuit următorii factori:

-nesupravegherea de către părinţi, aparţinători legali ori factorii responsabili din unităţile de ocrotire;

-lăsarea copiilor în grija bunicilor sau a altor rude, părinţii fiind plecaţi la muncă în străinătate, fapt ce conduce la abandonul şcolar sau acumularea de absenţe şi rezultate negative la şcoală; acestea pot accentua starea conflictuală de acasă a adolescentului care părăseşte domiciliul.

-starea materială precară, care determină neglijarea funcţiei de educaţie a familiei şi plasarea ei la periferia preocupărilor faţă de copii;

-unele minore, sunt atrase de o viaţă care dă impresia unei familii şi a unui mediu aparent de ocrotire, intrând în relaţii intime cu bărbaţi.

Traficul nesupravegheat de către părinţi pe internet şi iniţierea de relaţii on line cu persoane necunoscute.

loading...

DISTRIBUIȚI

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

spot_img




TE-AR MAI PUTEA INTERESA