Poliţiştii sigheteni au primit o sesizare de la administratorul unui local cu jocuri mecanice din Sighetu Marmaţiei. Un bărbat necunoscut a folosit o perioadă aparatele de jocuri de noroc după care a plecat şi a revenit in jurul orei de închidere, cu intenţia de a juca din nou. Deoarece personalul localului nu i-a mai permis să joace, persoana necunoscută a devenit violentă şi a provocat distrugeri la un număr de cinci aparate de jocuri mecanice şi alte pagube în incinta localului, după care s-a făcut nevăzut. Poliţiştii au demarat cercetările şi l-au identificat pe suspect, Sorin P., de 31 ani, din Sighetu Marmaţiei. Cel în cauză este cercetat sub aspectul săvârşirii infracţiunii de distrugere.