La privat, patronul îți mărește salariul în cel mai bun caz atunci când îi aduci la rândul tău mai mulți bani. Când crește productivitatea, cu alte cuvinte. La Stat, salariile cresc atunci când vin alegerile, indiferent de productivitate. Vezi tu pe urmă, Stat, de unde dai banii. Te împrumuți, mărești taxele și impozitele, dai afară alți bugetari, important e ca milioanele de votanți să vină cu zâmbetul pe buze la vot. Să visezi la deficit bugetar aproape de zero la sută având o productivitate slabă, disponibilizări la Stat mai mult decât firave, dar totuși să promiți creșteri de salarii și pensii, este o bătaie de joc la adresa economiei. Toată șmecheria asta de prost gust a fost demolată de Guvernatorul BNR, Mugur Isarescu, în cele mai recente ieșiri publice.  Iată câteva extrase din avertismentele formulate de personalitatea în care românii continuă să aibă cea mai mare încredere:

• Decizia (în privinţa creşterii salariilor bugetarilor) trebuie atent cântărita. Discuţia despre salariile bugetarilor, ca despre toate salariile, nu este corectă. Dezbaterea publica e dominata de salariile bugetarilor, ca si cum numai ei ar exista in Romania. Bugetarii reprezintă doar o pătrime. Mai sunt alte trei milioane şi ceva de salariaţi, şi ei sunt cei care suportă, de fapt, şi salariile bugetarilor
• Trebuie de asemenea stimulată creșterea productivității, dar nu prin creșteri salariale. Până și Trichet, guvernatorul BCE, a spus că ar fi o soluție prostească.
• Creșterea mai rapidă a salariilor decât a productivității muncii nu duce la un nivel de trai mai ridicat, ci dimpotrivă, la unul mai scăzut, întrucât decalajul dintre cei doi indicatori fundamentali se sparge mai devreme sau mai târziu în creștere galopantă a prețurilor, depreciere a monedei naționale, îndatorare externă. Toate acestea influențează negativ investițiile și de aceea întârzie, în loc să grăbească, convergenta reală a economiei.
• La urma urmei, salariile pot fi majorate oricât din punct de vedere nominal. Piața însă nu va recunoaște decât creșterea acoperită de spor de productivitate. Restul se transformă în inflație și depreciere a monedei naționale, aducând nivelul real al creșterii salariilor acolo unde el are acoperire în producție și în productivitate.
• Principalele riscuri care planează asupra atingerii țintei de inflație ar putea fi majorările salariale peste productivitate și chetuielile bugetare în exces.

Posibila majorare a salariilor și pensiilor, este o decizie luată la presiunea mișcărilor de protest care au cuprins România în ultima perioadă. Reacția guvernaților este una atipică, având în vedere că principalele revendicări ale cetățenilor au fost: demisia președintelui și a guvernului, necomasarea alegerilor, alegeri anticipate. Aproape nicăieri nu s-a cerut majorării de salarii și pensii. E limpede că ne aflăm din nou în fața unei manevre de prostire a populației (similară cu cea încercată de Ceaușescu, atunci când promitea o sută, două de lei în plus), numai că (și) de data asta calculele sunt greșite. Majoritatea românilor doresc ceea ce strigă în piețe. Oferta portocaliilor va fi refuzată din start. În orice țară cu regim democratic, cei care conduc și cei care sunt conduși, apelează la singura posibilitatea existentă: aducerea la urne a cetățenilor. Alegeri anticipate, libere și corecte, asta vrea poporul. Restul sunt băsisme și bocisme de prost gust.