Situaţia Ungariei devine din ce în ce mai îngrijorătoare, atât pentru contextul european, cât şi pentru noi ca ţară vecină. Faptul că, în doar optsprezece luni, premierul Viktor Orban a reuşit să pună mână pe aproape toate pârghiile puterii demonstrează, încă o dată, că nu e deloc complicat să lichidezi democraţia. Pas cu pas au fost cucerite şi înstăpânite instituţiile de bază ale ţării. Subordonarea Băncii Naţionale, precum şi o Constituţie revizuită în linia totalitaristă, fac din Ungaria oaia neagră a Uniunii Europene. Limitarea libertăţii presei prin monitorizarea şi cenzurarea ei, interzicerea dreptului la căsătorie între homosexuali, încercarea de interzicere a Partidului Socialist Maghiar – toate reprezintă sfidări la adresa normelor şi valorilor europene. Faptul că protestul fostului premier Gyurcsanyi şi al altor lideri ai opoziţiei s-a soldat cu arestări confirmă ideea că Ungaria a devenit un stat poliţienesc, iar supranumele de “Chavez al UE” pentru Viktor Orban, nu mai pare deloc o exagerare. Cu toate acestea, poporul maghiar demonstrează încă o dată coeziune civică şi o conştiinţă puternică a drepturilor şi libertăţilor sale. În jur de o sută de mii de maghiari au protestat zilele acestea, ceea ce ar putea fi un exemplu pentru România, unde nu s-au adunat mai mult de treizeci de mii de oameni, în ciuda crizei şi a unui nivel de trai sub cel al Ungariei. Ar trebui să ne întrebăm cu teamă ce s-ar întâmpla dacă am avea parte şi noi de-o situaţie asemănătoare? Pe ce reacţie am putea conta? E îngrijorător când ştim că şi la noi regimul Băsescu manifestă inflexiuni autoritariste. Din păcate, lipsa de reacţie civică a românilor are o tradiţie seculară, iar la vecinii noştri tradiţia e favorabilă protestului. E suficient să ne aducem aminte de 1956 şi de curajul maghiarilor de a înfrunta stăpânirea sovietică. Din păcate, societatea românească e atât de permisivă cu abuzurile puterii actuale, încât nici măcar nu e nevoie de un autoritarism făţiş pentru a conduce România discreţionar. Printr-o dictatură camuflată se pot înşela şi aparenţele de ochii Europei, şi se pot şi trage foloasele necuvenite. Revenind la situaţia Ungariei, sper că protestele lumii democratice îşi vor face simţite efectele, iar Viktor Orban va avea parte de aceeaşi izolare internaţională, precum alţi lideri extremişti, așa cum s-a întâmplat, acum un deceniu, cu austriacul Jorg Haider.
Corina Crețu