Miercuri seara, 4 ianuarie 2012, în jurul orei 21, 40, o băimăreancă a auzit mai multe zgomote suspecte din subsolul imobilului în care locuieşte şi a anunţat poliţia, prin numărul unic apeluri urgenţe 112. La faţa locului, un bloc de locuinţe de pe strada Bogdan vodă din Baia Mare, a ajuns imediat un echipaj de poliţie care a identificat mai multe persoane, aflate la subsolul blocului, asupra cărora s-au găsit obiecte sustrase din beciul locatarilor. Este vorba de trei minori, de 13, 15 şi 16 ani, toţi din Baia Mare, care au sustras dintr-una din boxe mai multe bucăţi de ţeavă de cupru şi alte obiecte de metal. Prejudiciul a fost recuperat în totalitate şi restituit părţii vătămate. Cei trei vor fi cercetaţi în stare de libertate, sub aspectul săvârşirii infracţiunii de furt calificat.
Furt de energie electrică la Tăuţii Măgherăuş
Poliţiştii din Tăuţii Măgherăuş, împreună cu un reprezentant al S.C. Electrica S.A., au efectuat o acţiune de prevenire şi combatere a furtului de energie electrică. În urma activităţilor, pe raza localităţii Buşag, a fost depistată o locuinţă racordată ilegal la reţeaua de energie electrică, de către proprietarul acesteia, Ioan G., de 53 de ani. Prejudiciul cauzat urmează să fie stabilit de către societatea de furnizare a electricităţii. Faţă de cel în cauză se efectuează cercetări, sub aspectul săvârşirii infracţiunii de furt de energie electrică.