AcasăNews AlertVIDEO - UPDATE 3 - PREMIERĂ actualmm.ro: INCREDIBIL LA BORŞA - Un...

VIDEO – UPDATE 3 – PREMIERĂ actualmm.ro: INCREDIBIL LA BORŞA – Un poliţist din oraş a fost bătut în trafic. Autorii sunt mai mulţi tineri din Borşa. Mascaţii au venit însă indivizii au dispărut. Implicat în caz şi fiul unui consilier judeţean PDL. Daniel Grec l-a imobilizat pe poliţst

spot_img

DISTRIBUIȚI


Caz incredibil în Borşa. Un angajat la Poliţie Oraşului Borşa în vârstă de aproximativ 30 de ani a fost bătut în trafic. Autorii sunt mai mulţi tineri din localitate, cunoscuţi în zonă ca scandalagii. Omul legii a ajuns şi la Spitalul Orăşenesc Borşa pentru investigaţii medicale. Astăzi, acesta este văzut de un medic legist pentru a stabili numărul de zile de îngrijiri medicale.Incidentul s-ar fi petrecut azi noapte pe o stradă din oraşul Borşa. Un echipaj al Poliţiei Naţionale Borşa a oprit în trafic un autoturism de teren neînmatriculat. La volan era un tânăr care se pare nu poseda permis de conducere. În acel moment, individul a devenit recalcitrant iar poliţiştii i-au pus cătuşele şi l-au urcat în maşina de Poliţie.

În scurt timp la locul incidentului au venit mai mulţi tineri cu un alt autoturism de teren şi au început să îi îmbrâncească pe poliţişti. Unul dintre aceştia a fost lovit destul de puternic. Sursele noastre spun că indivizii l-au extras pe cel încătuşat din maşina de poliţie şi l-au urcat în maşina lor şi au dispărut. Până la sosirea mascaţilor autorii au dispărut fără urmă. Câteva ore mai târziu cel încătuşat s-ar fi prezentat singur la poliţie.

Pe de altă parte, poliţistul s-a dus la Spitalul Orăşenesc Borşa pentru a primi îngrijiri medicale. Informaţia a fost confirmată de managerul Spitalului dr. dr. George Stefanescu. „L-am văzut astăzi dimineaţă l-a raportul de gardă. Avea leziuni la nivelul braţului, umărului. Aceste leziuni nu i-au pus viaţa în pericol” a spus pentru 2.actualmm.ro, dr. Ştefănescu. Astăzi acesta a mers la medicul legist pentru a i se stabili numărul de zile de îngrijiri medicale.

IPJ Maramureş nu a mediatizat astăzi, 4 ianuarie 2011, acest caz pe buletinul de presă. Motivele nu le cunoaştem.

ACTUALIZARE ora 16.15: Gabriela Liahovici, purtătorul de cuvânt al IPJ Maramureş a confirmat incidentul în care un poliţist a fost agresat. Aceasta a precizat că în cauză s-a întocmit un dosar penal care a fost înaintat Parchetului de pe lângă Judecătoria Vişeu de Sus şi că va întocmi în scurt timp un comunicat de presă referitor la acest caz. Asta da transparenţă!!!! Să se ştie…..

ACTUALIZARE 3: Comunicatul IPJ Maramureş – ora 17.40: Poliţistul a fost imobilizat de Daniel Grec

„Ieri, 3 ianuarie, în jurul orei 20,20, pe strada Victoriei din Borşa, un echipaj de poliţie rutieră din cadrul Poliţiei Oraşului Borşa a identificat în trafic un autoturism de teren fără numere de înmatriculare. Conducătorul auto a refuzat să oprească la semnalele poliţiştilor iar aceştia au trecut în urmărirea autovehiculului. Autoturismul a fost oprit ulterior şi poliţiştii l-au identificat conducătorul auto în persoana lui Dumitru D., de 24 de ani, din Borşa. Din verificările efectuate de către poliţişti tânărul nu posedă permis de conducere auto de nicio categorie. În timp ce se efectuau activităţi specifice de identificare şi verificare, la faţa locului a intervenit un alt tânăr care l-a ajutat pe conducătorul auto să iasă din imobilizarea unuia dintre poliţişti şi să fugă. Cel de-al doilea tânăr a fost identificat de către poliţişti în persoana lui Daniel G., de 20 de ani din Borşa (este vorba de fiul consilierul judeţean PDL Gheorghe Grec, n.r.). Faţă de acesta, în prezent, continuă cercetările, sub supravegherea procurorului de pe lângă Judecătoria Vişeu de Sus.” se precizează în comunicatul Poliţiei.

In mod normal Daniel Grec ar trebui cercetat sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de ultraj, sfidarea organelor judiciare şi favorizarea infractorului iar Dumitru D. pentru infracţiunile de conducere fără permis şi conducerea unui autovehicul neînmatriculat.

loading...

DISTRIBUIȚI

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

spot_img




TE-AR MAI PUTEA INTERESA