PAS CU PAS Simona Halep, numărul doi mondial, s-a calificat, vineri, în semifinalele turneului WTA de la Doha(Qatar), dotat cu premii totale de 3.173.000 dolari, după ce a învins-o pe tânăra jucătoare americană Catherine Bellis cu 6-0, 6-4.
La scorul de 2-0 pentru sportiva noastră în primul set am avut de-a face cu unul dintre cele mai lungi game-uri ale turneului. Acesta a durat nu mai puţin de 9 minute, 48 secunde şi a fost adjudecat de campioana din Constanţa, după o luptă teribilă. Un nou game „fără de sfârşit” a avut loc în setul secund, şi acela câştigat de sportiva noastră.
Calificarea în semifinale la Doha este recompensată cu un premiu de 147.750 de dolari şi cu 350 de puncte WTA.
Deşi pe final a părut că este măcinată de probleme la piciorul accidentat, campioana noastră a strâns din dinţi şi a închis meciul. Imediat după victoria obţinută Halep a vorbit la cald despre confruntarea propriu-zisă.
„Sunt foarte mulţumită, aici mă simt formidabil. Sunt bucuroasă să fiu în semifinale, mai ales că am avut un meci greu, împotriva unei adversare în formă. A fost foarte dificil pentru mine să închei punctele, pentru că CiCi se apără foarte bine. Până la urmă am învins şi sunt foarte fericită”, a spus Simona la final.
În măsura în care va ajunge cu un tur mai departe decât Wozniacki, Simona va reveni în fotoliul de lider mondial (sau dacă va câştiga finala contra danezei). Halep nu vrea să pună presiune suplimentară pe ea, mai ales că vine după o accidentare, şi a declarat că vrea doar să se bucure de următorul meci, contra Garbinei Muguruza.
„Nu mă gândesc la fotoliul de lider, eu vreau doar să joc tenisul meu. Dacă o să se întâmple, voi fi foarte bucuroasă, dar nu fac un scop în sine din acest lucru”, a mai spus Simona, pentru ca apoi să le mulţumească suporterilor pentru atmosfera deosebită creată: „Le mulţumesc tuturor fanilor pentru că m-au încurajat, mă simt foarte bine să evoluez aici”.
Halep – Muguruza va fi sâmbătă în direct la Digi Sport. Iberica o conduce pe reprezentanta noastră cu 3-1 la întâlnirile directe. În ultimul duel, Garbine s-a impus cu 6-1, 6-0, în finala de la Cincinnati. Atunci, Simona juca pentru poziţia de lider mondial, pe care a obţinut-o abia ulterior, la Beijing.