Zilele trecute, Mircea Cărtărescu a anunţat pentru a nu ştiu câta oară că se retrage din presă, scârbit fiind – vezi, tu, Doamne! – de lipsa de recunoştinţă a poporului faţă de opera sa. S-a găsit şi un fraier, numit Robert Turcescu, care să-i plângă pe umăr, de parcă „scriitorele” şi-ar fi anunţat sinuciderea!
Orice efort făceam, citind necrologul scris de Turcescu, prin faţa ochilor vedeam doar aceste cuvinte: „Mircea, pă mâna cui ne laaaaaşi? Ce ne facem noi fără tineeee? Vino, frate, înapoi că n-are cine să-şi mai bage p..a în regina Anglieeei şi botul în sexul blond al Ioaneeei! Nu mă lăsa, Mirceo, singur, dăcât cu ai mei de la B1, în faţa poponeţului prezidenţiaaal că nu fac faţăăăă!”.
Săracul Robert, cum s-a grăbit el să fie primul care-i cade-n genunchi lui Cărtărescu! „Dăştept” cum îl ştim, el chiar credea în sinceritatea lui Cărtărescu, căci nu ştia că aceasta era a n-şpea lui retragere din presă. O mai făcuse în 2009, înainte de alegerile prezidenţiale, când toate sondajele arătau că Băsescu va pleca acasă. Atunci anunţa pompos că nu-l mai susţine pe Traian Băsescu, însă, imediat după ce acesta a revenit la Cotroceni, şi-a reluat dansul erotic în jurul cohonesului prezidenţial. S-a mai retras şi după ce i-am publicat fragmentele din „Orbitor” în care avea glume pe seama reginei Angliei, repetând gestul chiar în emisiunea lui Turcescu, după ce i-am publicat facturile de la ICR cu care i-a fost plătită opera!
Poate că Turcescu nu e singurul care a căzut în plasa actoricească a lui Cărtărescu. În spatele acestei „retrageri” strategice stau cu totul alte motive. Să le trecem în revistă pe cele mai vizibile.
Mai întâi, Cărtărescu, în nemăsurata lui slugărnicie faţă de Băsescu (pe care-l numea „un preşedinte pentru alte coordonate istorice”), a făcut imensa greşeală de a-i jigni necontenit pe adversarii acestuia, adică pe Victor Ponta şi Crin Antonescu. Acum, văzând că PDL-ul, braţul înarmat al preşedintelui, a fost zdrobit de votul românilor, şi-a dat seama că uşile către noua Putere sunt adevărate baricade în faţa sa, că pupăturile nu-i vor fi primite şi că, oricât de mult ar sta cu limba scoasă, nici o aromă coprofagă nu-i va mai gâdila nările – Cărtărescu s-a decis să nu mai scrie la ziar. El nu ştie să scrie decât despre ăi de la Putere, aşa cum făcea, pe vremuri, şi la ziarul lui Felix!
A, şi să nu ne amăgim că pe Cărtărescu l-a apucat vreo jenă pentru felul în care şi-a batjocorit scrisul! Motivaţia retragerii lui stă în faptul că nu mai are cine să-i plătească elucubraţiile săptămânale, mai ales că şi tătucul lui de la ICR a ieşit la pensie! Aşa, pe gratis, să te mai faci şi de râsul lumii, parcă nu cadrează cu statutul lui de geniu neînţeles.
Dar adevăratul motiv pentru care Mircea Cărtărescu se retrage acasă pentru a-şi plânge nenorocul este că Traian Băsescu a luat Premiul Nobel din prima încercare, în timp ce el stă la rând de câţiva ani. Aici este buba!
Ani de zile s-a gudurat la gândul că Băsescu îi tot citea „Levantul”, sfătuit de consilierii săi că dă bine să-şi lege numele de un posibil laureat al dinamitei, iar acum cum să mai dea el ochii cu preşedintele? Dacă, politicos cum îl ştim, Traian Băsescu îi va râde în nas: „Bă, Mirciulică, ce dracului te-ai chinuit atât cu Nobelul ăsta, nu vezi ce uşor se ia? Hă, hă, hă!”. Ce să facă el, marele scriitor, în faţa unui astfel de afront? Aiasta nu se poate suporta, mon cher!
Cu alte cuvinte, postmodernistul Mircea trebuie să se obişnuiască acum cu statutul de postbăsist. Îl vor ajuta şi traducătorul Gabriel Liiceanu, şi teologul ateu Andrei Pleşu, şi iceristul Patapievici, şi sorosistul Mircea Mihăieş, dar şi odrasla kominternistă Tismăneanu, haită care, sper din toată inima, la fel ca şi Cărtărescu, va găsi uşa închisă la noua Putere a ţării.
Aşa, mulţi şi închipuiţi cum sunt, ar putea s-o pună de-un cenaclu. Poate chiar într-o zi de luni, ca să le meargă bine pe fundul istoriei în care singuri s-au aruncat.
Aşadar, nu mai plânge, Robert, plânsul n-are rost!
Ion Spânu