An de an străbate aproape 8.000 de kilometri să ne colinde! Ştefan Hruşcă a venit o lună în România pentru a încânta publicul, de Sărbători, şi s-a întors în Canada, acolo unde locuieşte de peste 20 de ani, nu doar cu satisfacţie sufletească, ci şi cu vreo 250.000 de euro!
Este unul dintre cei mai apreciaţi şi cei mai cunoscuţi interpreţi de colinde din ţara noastră şi a devenit o tradiţie ca în preajma Sărbătorilor de iarnă să fim colindaţi de el. Ştefan Hruşcă s-a stabilit încă din 1991 în Canada, la Toronto, însă nu ţine cont nici de distanţă şi nici măcar de vreme când trebuie să ajungă în ţara în care s-a născut pentru a le cânta fraţilor români „Leru-i ler”.
A sosit la sfârşitul lunii noiembrie şi a plecat vineri, pe 21 decembrie, timp în care artistul a onorat 28 de concerte. Jumătate dintre acestea au fost organizate în mall-uri şi pentru campanii electorale, iar cealaltă jumătate a făcut parte din turneul intitulat „Colinde 2102”, care s-a desfăşurat în 14 oraşe în perioada 9-20 decembrie, ocazie cu care a fost lansat şi cel mai recent album „La mijlocu’ cerului”.
Şi totuşi, în ciuda faptului că din repertoriul maramureşeanului fac parte aceleaşi cântece tradiţionale, precum „Trei păstori se întâlniră” sau „O ce veste minunată!”, mii de oameni au plătit cu uşurinţă între 50 şi 200 de lei pe un bilet ca să-şi asculte idolul. De partea cealaltă, organizatorii nu se sfiesc să scoată din buzunar în jur de 9.000 de euro pe un spectacol care durează în jur de o oră. Astfel, pentru cele 28 de cântări, artistul s-a întors în Canada mai bogat cu 250.000 de euro.
Cu atâţia bani, Hruşcă poate să o ducă regeşte până la anul, când va reveni cu colinda. Ultimul concert din turneul „Colinde 2012″ s-a ţinut la Sala Palatului din Bucureşti, apoi Hruşcă s-a grăbit către aeroport pentru că ieri, pe 23, a avut programat un spectacol, în Montreal. Deşi departe de România, de pe masa lui de Crăciun nu vor lipsi sarmalele, piftia, cârnaţii sau pălinca de Maramureş, a declarat cântăreţul într-un interviu la „Poveştiri adevărate”.
Amintindu-şi de sarmale şi pălincă, Hruşcă nu şi-a putut ascunde un gest care i-a trădat pofta: „Deşi în Canada Crăciunul înseamnă mai degrabă bucuria de a oferi cadouri, pentru mine, această sărbătoare rămâne profundă şi plină de simboluri”, mărturiseşte Hruşcă. Nu există an în care să nu aibă în casă brad, chiar dacă unul artificial. (click.ro)
A venit cu leru și s-a dus cu euro! Ștefan Hruşcă s-a întors în Canada cu un sac de bani (circa 250.000 de euro)!
loading...