Ce părea a sta mereu sub semnul întrebării s-a lămurit mult mai repede decât credeam. Traian Băsescu şi-a înghiţit cuvintele şi ameninţările şi l-a numit pe Victor Ponta fără să facă nazuri. E drept că l-a păcălit să semneze un protocol de tot râsul. Şi pentru el, şi pentru Vicror Ponta, chiar şi pentru Crin Antonescu, cel care se scutură zgribulit de parcă ar vrea să scape de urmele acelei vizite penibile. Un prieten furios m-a sunat şi a început să mă convingă că totul a fost un blat. Şi cu UDMR-ul, şi cu Băsescu, cu care începuseră negocierile din septembrie, şi cu PDL-ul, chiar şi cu caricatura aia politică numită Dan Diaconescu. Au bătut palma şi cu PPDD ca să-i ajute să strecoare în Parlament câţiva buni de balamuc sau chiar de puşcărie. Asta în vreme ce noi făceam gălăgie, strigam dreptate şi debarcare şi ne imaginam că după alegeri va începe decontul acestori ani de dezmăţ, tupeu şi jaf.
Să revenim la guvern. S-a încropit mai repede decât credeam. Nu din cauza faptului că experţii erau cunoscuţi şi se detaşau de la o poştă. Nici vorbă! Echipa a fost alcătuită cu suficientă lejeritate pentru că în acest moment în USL nimeni nu mai suflă în faţa lui Crin Antonescu şi a lui Victor Ponta. Ce zic cei doi devine hotărâre şi are valoarea unui document de partid. Aşa a fost posibil să ne trezim cu super-găselniţele de la Mediu, Ape şi Păduri, de la Industrie şi Energie, de la Finanţe şi Buget sau de la Marile Proiecte. Atâtea grupuri s-au bătut pentru un post în guvern, atâtea posturi de ministru au fost inventate. Personal aş putea să mă mulţumesc cu un zâmbet şi să trec şi peste această împărţeală politică. Au câştigat alegerile, au oamenii lor, au planurile lor de bătaie, salutare taică şi spor la muncă.
La care muncă? Şi la care proiect de ţară? Mărturisesc că proiectul lansat în toamnă de USL, bogat în tot felul de idei, iniţiative, măsuri şi promisiuni, era lipsit de ceva elementar. Nu avea nici o viziune. Sau era una capro-varzistă. Adică liberal-socialistă. O protecţie socială cerută de socialişti şi încredinţată atunci şi acum unei doamne de la liberali, trimisă să facă pe socialista la Ministerul Muncii. Şi cu economia ce facem? Care este perspectiva de relansare a unei economii răcite? O reporneşte Varujan Vosganian? Bancurile şi umorul armenesc nu sporesc exporturile!
Ce facem cu resursele? Ne luptăm cu investitorii ca să continuăm acelaşi proces de vămuire a acestora pentru tot felul de aprobări? Sau avem o strategie de valorificare a resurselor minerale şi a energiei? Anulăm tot ce-au mişculat ceilalţi şi aducem noi clienţi? Sau îneţelegem că energia, resursele minerale şi producţia de alimente sunt noile priorităţi ale planetei. Şi România, într-un efort de adaptare, nu mai vinde aur şi cupru, gaze de şist, petrol şi alte minerale şi materii prime, ci începe să le exploateze ea însăşi. Asta ar fi o viziune asupra lucrurilor. O gândire ceva mai largă, adaptată la situaţia mondială, ar genera câteva linii directoare şi ar face din politica guvernului Ponta o desfăşurare pe termen lung, nu un hei-rup politico-economic, din care fiecare îşi trage ciubucul.
Programul de guvernare e plin de măsuri, idei, promisiuni, dar şi de puncte discutabile. Lipseşte un singur lucru. O viziune pentru o operaţiune de redresare a României.
Cornel Nistorescu