A devenit deja o tradiție ca în pragul sărbătorilor de iarnă Asociația Femeilor Ortodoxe „Mironosițele Femei”, sprijinite de primarul Cătălin Cherecheș, dar și de alte persoane cu suflet mare, să ofere pachete cu alimente băimărenilor cu o situație materială precară. La finalul săptămânii trecute, la Catedrala Ortodoxă Episcopală „Sfânta Treime”, 1.300 de pachete au fost dăruite nevoiașilor, într-un demers de a le oferi o mână de ajutor și un dram de speranță în prag de Crăciun.
„Îi mulțumim domnului primar pentru sprijinul acordat acestei acțiuni umanitare. Ne găsim în cea mai frumoasă perioadă a anului, timp în care peste tot se aud colindele noastre românești, ale căror versuri vorbesc despre nașterea Mântuitorului nostru Iisus Hristos, speranța și nădejdea creștinilor. Și ce dar mai plăcut i-am putea aduce noi, decât a ne purta cu dragoste față de aproapele nostru, care are nevoie de sprijin, de ajutor. Și de această dată, oameni cu suflet mare ne-au ajutat să putem oferi astăzi aceste daturi, fapt pentru care le suntem recunoscători”, a declarat Florica Soponar, președinte executiv Asociația Femeilor Ortodoxe
„Trebuie să ne întoarcem și în aceste momente sfinte, cu gândul, dar mai ales cu fapt spre cei mai puțin avuți. Mă bucur că există oameni cu suflet, cum sunt reprezentantele Asociației Femeilor Ortodoxe, băimăreni care se gândesc la semeni lor, la cei tineri, dar și la cei vârstnici, mai ales în perioadele sfintelor sărbători. Susțin aceste acțiuni umanitare dezinteresat, doar din dorința de a veni în sprijinul celor care au nevoie de ajutorul nostru. Tot timpul, dar mai ales în pragul sărbătorilor, trebuie să ne întoarcem atenția și spre semenii noștri, cei aflați în suferință, în nevoie, cărora trebuie din suflet să le oferim un dram din puținul nostru, pentru a avea cu toții un Crăciun binecuvântat de Dumnezeu”, a spus Cătălin Cherecheș, primarul municipiului Baia Mare