Echipa naţională de handbal feminin a Muntenegrului a câştigat Campionatul European din Serbia, după ce a învins, duminică, la Belgrad, cu scorul de 34-31 (12-11, 24-24, 28-28), după două reprize de prelungiri.
Din lotul formaţiei muntenegrene au făcut parte şi două jucătoare ale campioanei României, Oltchim Râmnicu Vâlcea, Katarina Bulatovici şi Marija Jovanovici, care devin campioane europene în premieră.
Tot duminică, în finala mică, pentru medalia de bronz, Ungaria a trecut de Serbia, tot după două reprize de prelungiri, cu scorul de 41-38.
Norvegia deţine titlul olimpic, după o finală tot cu Munenegru la JO de la Londra, dar şi pe cel mondial, iar la nivel european a cucerit ultimele patru titluri consecutive.
Clasamentul final al CE din Serbia este următorul: 1. Muntenegru, 2. Norvegia, 3. Ungaria, 4. Serbia, 5. Danemarca, 6. Rusia, 7. Germania, 8. Suedia, 9. Franţa, 10. România, 11. Spania, 12. Cehia, 13. Croaţia, 14. Ucraina, 15. Islanda. 16. Macedonia.
România a încheiat participarea la CE din Serbia joi, cu următoarele rezultate: 21-21 cu Rusia, 22-19 cu Islanda şi 20-23 cu Muntenegru (grupa preliminară D), 31-26 cu Spania, 19-25 cu Ungaria şi 23-25 cu Germania (grupa principală II).
Bulatovic a primit titlul de golgheter!
Katarina Bulatovici, componentă a naţionalei Muntenegrului şi a campioanei României, Oltchim Râmnicu Vâlcea, a primit, duminică, titlul de golgheter şi cel mai bun inter dreapta al Campionatului European din Serbia, în aceeaşi zi fiind anunţată şi Echipa Stelelor (All Star Team).
All-Star Team:
Cel mai bun portar: Katrine Lunde Haraldsen (Norvegia);
Cea mai bună extremă stânga: Polina Kuzneţcova (Rusia);
Cel mai bun inter stânga: Sanja Damnjanovici (Serbia);
Cek mai bun centru: Andrea Lekici (Serbia);
Cel mai bun pivot: Heidi Loke (Norvegia);
Cel mai bun inter dreapta: Katarina Bulatovici (Muntenegru);
Cea mai bună extremă dreapta: Jovanka Radicevici (Muntenegru);
Cea mai bună apărătoare: Anja Althaus (Germania);
MVP: Anja Edin (Norvegia).