Cadavrele unui judecător şi a trei membri ai familiei sale au fost descoperite decapitate sâmbătă în apartamentul lor din Harkov, estul Ucrainei, au indicat autorităţile locale, preluate de AFP şi Interfax.
La 10h20 GMT, un bărbat de 40 de ani a sunat la poliţie pentru a anunţa că a descoperit în apartamentul său cadavrele decapitate ale patru membri ai familiei sale, a precizat antena locală a Ministerului ucrainean de Interne.
Este vorba de un judecător, în vârstă de 58 de ani, proprietarul apartamentului, de soţia sa, de 59 d
O anchetă penală a fost deschisă în acest caz. Poliţia examinează toate pistele, inclusiv o posibilă legătură cu activităţile profesionale ale judecătorilor, a indicat şeful poliţiei din Harkov, Viktor Koziţkih, citat de Interfax.
Principala victimă a acestui multiplu asasinat brutal este Vladimir Trofimov, judecător la tribunalul din Harkov