Partidul Democrat ascunde și o mică poveste ascunsă cu grijă. O altă mâncare de pește pusă pe dulap! O primă porție de libertate. Un fel de vis frumos de artiști scăpați întregi din comunism.
În primele zile de după căderea lui Nicolae Ceaușecu, câțiva actori și cascadori s-au gândit să facă un partid și să lupte pentru o altă lume. În explozia aceea de entuziasm, ei au înființat Partidul Democrat. Și între întemeietori erau Sile Constantin, zis Sile Șapte (cânta pe măsura șapte la sax fără ca el să știe), Gheorghe Mazilu (nu Dumitru), rugbyst din echipa Dinamo și întemeietor al cascadoriei românești, alături de Szoby Csech, Liviu Bâzu și vocea de aur a petrecerilor bucureștene, Johny Sandulescu, singurul care mai stă în picioare și poate fi auzit prin locurile prin care se cântă muzica anilor ’70. Alături de aceștia mai era și Iancu Caracotă, singurul care a ajuns politician.
În ultimii ani, acest ”stîlp” al partidului actorilor și cascadorilor a funcționat ca prefect de Dâmbovița. Din păcate, partidul acestei iluzii politico-artistice a suferit peste noapte o metamorfoză. A fost cumpărat. Partidul Democrat al actorilor și cascadorilor din România a fost vândut unei aripi desprinsă din FSN-ul condus de Ion Iliescu. Nimeni nu mai știe că, la origini, PD-ul marilor scandaluri politice era o țâșnire de entuziasm și libertate, născut în explozia din decembrie 1989, peste care s-a altoit echipa de lupi tineri, alungați din FSN-ul activiștilor cu pretenții democratice. La PD au plecat numai cei tineri. Un soi de revoluționari de pe străzi, din magazine și din baruri, din lumea uteceului și a grupurilor de șmecheri și snobi a marilor orașe din România.
Erau oameni cu școală puțină, care n-au iubit cartea, dar care au învârtit în bani, au împușcat oportunități și s-au strecurat totdeauna în fruntea celorlalți. Cei care alcătuiesc astăzi PDL-ul poartă ștampila tupeului celor care au simțit că vremurile se schimbă și că nu prea mai este nevoie de cultură și profesionalism și că pot să acceadă și ei la putere.
Peste ani, aceiași sfertodocți gen Cristian Boureanu au ocupat primele rânduri ale unui partid din care Radu Berceanu, Adriean Videanu sau Vasile Blaga respirau plictisul și oboseala oamenilor suficienți și ajunși. Ce sunt Cristian Boureanu și Alin Popoviciu, Ridzi și Anca Boagiu, Roberta Anastase și Elena Udrea dacă nu niște Blaga și Berceanu mai tineri și mai flămânzi. Iar aceștia, doar niște urmași ai lui Dan Marțian, Alexandru Bârlădeanu, Nicolae Văcăroiu și Teodor Stolojan, refuzați de PCR pentru chestiuni de dosar, de nivel intelectual sau de profil moral (cum ziceau comuniștii).
Alegerile din 9 decembrie au fost un soi de decont al unei epoci de jaf și tupeu. De lipsă de responsabilitate și de aventuri financiare. Un decont pentru absența oricărui tip de proiect în favoarea României. Parcă a căzut cortina de pe o lume, parcă am asista la sfârșitul duplicității discursului politic al unei găști mai rapace decât un crocodil flămând.
Acum, când alegerile i-au păstrat deasupra apei, doar atât cât să nu se înece, începe să se vadă ce soi de partid a fost PD-ul, ce oameni a avut și cum au procedat când au avut puterea. Adică o bandă de juni puși pe căpătuială, de oameni care puteau minți cu sânge rece și care se dedublau dimineața în patrioți și politicieni. iar noaptea în jefuitorii României.
Ce se întâmplă azi în PDL nu este decât decontul acelui început de partid cumpărat de la actori și cascadori. Au luat partidul unui ideal naiv și frumos și l-au folosit în alte scopuri. Abia acum asistăm la decontul anilor de abuzuri comise de regimul Boc-Băsescu și de niște oameni care s-au reunit într-un partid pe care l-au folosit ca pe un instrument pentru rezolvat interese personale, iar nu pentru împlinit idealuri ale poporului român.
Cornel Nistorescu
