Comerţul ilicit cu ţigări rămâne în atenţia poliţiştilor. În ultimele 24 de ore poliţiştii au întocmit două dosare penale pentru comiterea infracţiunii de contrabandă, după ce au prins în flagrant două persoane care desfăşurau activităţi ilegale în acest domeniu.
În această dimineaţă, poliţiştii Biroului de Ordine Publică din cadrul Poliţiei Municipiului Baia Mare desfăşurau activităţi de patrulare pe bulevardul Decebal. Ei au prins în flagrant un bărbat care oferea spre vânzare mai multe pachete cu ţigări de contrabandă.
Poliţiştii l-au identificat pe bărbat, un băimărean de 68 de ani. Au confiscat ţigările şi au întocmit pe numele lui dosar penal pentru comiterea infracţiunii de contrabandă.
Şi activităţile susţinute de poliţiştii din Baia Sprie au dus la identificarea unei femei de 45 de ani, din oraş, care deţinea 43 pachete cu ţigări, pentru care nu a putut prezenta documentele legale de provenienţă.
Ţigările au fost ridicate iar poliţiştii au întocmit dosar penal sub aspectul comiterii infracţiunii de contrabandă.
Se continuă cercetările pentru identificarea tuturor persoanelor implicate la activitatea infracţională.
Informaţii furnizate de IPJ Maramureş