A mai trecut un duș fierbinte peste noi. Alegerile parlamentare în Maramureș au fost câștigate de USL într-o manieră care i-ar face invidioși pe Vaida, Blaj, Pop sau Bărbuleț, foști prim-secretari județeni ai PCR care mi-au venit în minte instantaneu. Da, au învins și acolo unde nu s-au așteptat liderii, cei care au stabilit candidații după o consultare de conjunctură cu populimea social-liberală.
Practic, au câștigat toate cele zece colegii parlamentare din județ la diferențe apreciabile față de ceilalți competitori. Doar Doru Leșe va fi obligat de o lege idioată să rămână angajat la Electrica, în vreme ce looserul de pe locul doi, Mircea Man, va semna statele de plată de la Camera Deputaților din postura de ales al celor din Colegiul Lăpuș. O lege imbecibilă avizată de Curtea Constituțională condusă de președintele pirat, care permite ca perdantul Man să fure mandatul liberalului de conjunctură Leșe, cu toate că diferența de voturi este de aproape 6.000 în favoarea electricianului.
Sigur, ne putem aminti de ceea ce s-a întâmplat în 2008, atunci când o parte din învingătorii de azi erau exact în situația lui Mircea Man. Numai că USL a formulat și promovat legea electorală prin care câștigătorul colegiului ia totul, ne mai lăsând loc de redistribuirii locale și naționale a mandatelor. PDL a contestat-o, CC le-a dat câștig de cauză, și uite așa s-a ajuns la situația, ridicolă de-a dreptul, să avem peste 500 de parlamentari.
Cel mai probabil lui Man i se va alătura Nuțu Fonta și, de ce nu, Cici, bătăușul butoaielor în sistem sonorizat controlat. Pentru mine victoria useliștilor nu este o surpriză. De câteva luni am spus pe oriunde am avut ocazia că USL va câștiga alegerile cu două treimi, ba chiar mă temeam de un procent similar celui din Coreea de Nord. La o zi după alegeri, îmi dau seama că temerile mele erau justificate. Dacă legea uninominalului pur nu era respinsă de CC, astăzi aveam un Parlament format numai din USL și UDMR! Și asta era infinit mai rău pentru democrație decât actualul, format din 588 de aleși. Cred că nici China nu se poate compara cu noi!
Bun. Și în condițiile impuse de CC, USL Maramureș are, pentru prima dată, toate mandatele. Nu, nu-mi reamintiți de Mircea Man, că ăsta n-a însemnat nimic, niciodată. Și nici eventualii Fonta sau Cici nu pot fi altceva, dacă nu cumva, în cazul în care se vor trezi cu mandatul în teșcherea, vor trece în tabara majoritară.
O situație fericită pentru Maramureș, zic eu. În premieră avem nouă parlamentari care provin din partidele care guvernează țara! De azi înainte niciun maramureșean responsabil nu va putea fi indiferent la ceea ce fac aleșii noștri. Poveștile mincinoase legate de faptul că ”alții nu ne lasă” să scoatem Maramureșul din izolarea în care l-a adus alte cohorte de parlamentari iresponsabili, nu mai țin. Gata, s-a terminat.
Dacă cei nouă nu vor lucra în echipă (așa cum au promis în campania electorală), pentru ca județul să redevină ceea ce a fost cu puțin timp în urmă, sunt sigur că va fi ultimul mandat pentru actualii aleși ai USL. Pentru prima dată au de făcut față unor responsabilități concrete, directe, ce nu mai lasă loc de întors. Ar fi bine dacă ar conștientiza în ce joc responsabil au intrat.
Grigore Ciascai