Manchester United s-a impus cu 3-2 in derbiul cu City, la capatul unui meci dramatic, decis in prelungiri. „Diavolii” au intrat cu un avantaj de doua goluri la cabine, dupa ce Wayne Rooney a punctat in minutele 16 si 29, iar in repriza secunda le-a fost anulat un gol perfect valabil pentru o pozitie de ofsaid.
„Cetatenii” au redus diferenta la un sfert de ora de la reluare, prin Toure, iar Zabaleta a restabilit egalitatea cu doar patru minute inainte de final.
Meciul n-avea sa se incheie insa la egalitate, Robin Van Persie reusind sa marcheze golul victoriei in prelungirile partidei.
Finalul de partida a oferit si cateva incidente neplacute. Unul dintre suporterii echipei gazda a intrat pe teren, iar fundasul Rio Ferdinand a fost lovit de un obiect aruncat din tribune.
In urma acestui succes, Manchester United s-a distantat la sase puncte in fruntea clasamentului din Premier League.