Oțelul Galati a castigat cu 3-2 partida jucata sambata seara cu Rapid, in Giulesti, in cadrul etapei a 19-a a Ligii 1. Cu gandul mai mult la restantele financiare, giulestenii au fost invinsi acasa de o echipa mult mai motivata si care l-a avut pe Pena (FOTO) intr-o zi de exceptie.
De altfel, varful galatean a reusit toate golurile formatiei sale (min.31, 40 si 63). Pentru Rapid au punctat Herea (min.28) si Ionita (min.54).
Din minutul 58, gazdele au evoluat in 10 jucatori, dupa ce Wallace, aruncat in lupta la pauza, a vazut cartonasul rosu direct, dupa o talpa aplicata lui Paraschiv.
In urma acestui rezultat, Otelul a ajuns la 20 de puncte si a urcat pe locul 13 in clasamentul Ligii 1. De partea cealalta, Rapid e pe pozitia a 9-a, cu 26 de puncte.
Rapid: Albuţ – Rui Duarte (Walace ’46), Abrudan, Oros, Bozovici – Teixeira (Renan ’85), Grigorie – Roman, Pancu, Herea (Milisavljevici ’77) – Al. Ioniţă I. Antrenor: Marian Rada.
Oţelul Galaţi: Brăneţ – Râpă, Sîrghi, Perendija, Ljubinkovici – Iorga, Filip, Giurgiu, Băjenaru (Viglianti ’79) – Paraschiv (Inkango ’67, Didi ’88), Pena. Antrenor: Viorel Tănase.
Cartonaşe galbene: Roman ’42, Pancu ’90+1 / Sîrghi ’60, Ljubinkovici ’75, Brăneţ ’90+2
Cartonaş roşu: Walace ’58
Arbitri: Istvan Kovacs (central) – Sebastian Gheorghe, Ciprian Danşa (asistenţi) – Dragoş Teodor (rezervă)
Observatori: Victor Berbecaru, Alexandru Boc.
La meci au asistat aproximativ 6.000 de spectatori.
Fostul fundaş rapidist Adrian Iencsi a urmărit meciul de la peluză, din galerie.
Suporterii rapidişti au scandat în mai multe rânduri injurii la adresa lui George Copos şi Constantin Zotta, precum şi „Moş Crăciune te rugăm, de Copos vrem să scăpăm” şi „Să vină Moşul în Giuleşti”. De asemenea, un grup de fani a afişat la tribuna a II-a, un banner cu mesajul: „Planul nostru de salvare/George Copos la răcoare”.