Disputa de la Bistrita a inceput cu o mare ocazie pentru gazde, insa clujenii au pus stapanire pe joc si au dominat primele 20 de minute. Cleiton a reusit sa marcheze dupa sapte minute, insa golul a fost anulat pentru fault in atac, iar Dolha a intervenit salvator de trei ori.
Partea a doua a primei reprize a fost de cosmar pentru oaspeti, acestia ramanand fara doi jucatori dupa eliminarile lui Paulinho si Cleiton, ambele pentru lovirea adversarilor.
In ciuda inferioritatii numerice, „sepcile rosii” au ajuns la poarta lui Dolha si in repriza secunda, insa Gheorghe a lovit transversala, dupa care a trimis alaturi cu poarta goala. De cealalta parte, Gloria a replicat prin Anton, care a ratat din numai sase metri.
In minutul 68 au incasat si gazdele un cartonas rosu, Curtuius fiind trimis la cabine dupa ce intrase pe teren in prima repriza. Mijlocasul bistritenilor a primit al doilea galben dupa ce a marcat cu mana. Finalul de meci n-a mai adus faze notabile la cele doua porti, iar rezultatul a ramas 0-0.
In urma acestui rezultat, „U” Cluj a ramas pe locul 16 in clasamentul Ligii 1, cu 17 puncte, in timp ce Gloria Bistrita si-a pastrat pozitia a 17-a, cu 12 puncte.
Formatile Pandurii Targu Jiu si Gaz Metan Medias au incheiat la egalitate, scor 1-1, in meciul disputat in etapa cu numarul 19 din Liga 1. Fara victorie in ultimele doua etape, gorjenii au bifat inca un meci fara trei puncte, fiind egalati in extremis de medieseni.
Gazdele au deschis scorul in minutul 27, prin Viera, care a marcat de la prima bara dupa o lovitura libera executata de Maxim.
Oaspetii au restabilit egalitatea in minutele de prelungire, cand lovitura de cap a lui Zaharia s-a lovit de Rusu si a intrat in poarta lui Mingote.
In urma acestui rezultat, Pandurii a urcat pe locul trei in clasamentul provizoriu al Ligii 1, in timp ce Gaz Metan Medias a castigat o pozitie, aflandu-se acum pe 12.