AcasăEvenimentUn jandarm maramureşean a încheiat cu bine misiunea de pregătire sub egida...

Un jandarm maramureşean a încheiat cu bine misiunea de pregătire sub egida NATO, în Afganistan

spot_img

DISTRIBUIȚI

Luni, 26 noiembrie a.c., ministrul Administraţiei şi Internelor, Mircea Duşa, a participat la Ceremonia de medaliere a Detaşamentului de Jandarmi care a executat misiuni de pregătire sub egida NATO, în Afganistan.

În cadrul evenimentului, 29 de ofiţeri şi subofiţeri jandarmi au fost avansaţi în grad, înaintea expirării stagiului minim, cu prilejul zilei de 1 Decembrie – Ziua Naţională a României. Toţi cei 76 de jandarmi ai contingentului au primit „Distincţia de serviciu pentru misiuni în străinătate”. Contingentul – format din 76 de jandarmi sub comanda maiorului Moloiu Victor – a executat cea de-a treia misiune de instruire şi perfecţionare a forţelor de ordine din Afganistan în perioada mai – noiembrie 2012.

Din acest contingent a făcut parte şi plutonierul Belbe-Soare Zsolt, subofiţer operativ în cadrul Inspectoratului de Jandarmi Judeţean Maramureş, acesta fiind decorat cu Bareta „Distincţia de serviciu pentru misiuni în străinătate” de către Jandarmeria Română. În cadrul misiunii subofiţerul a participat la instruirea afganilor, pregătindu-i pentru a deveni poliţişti în cadrul forţelor de poliţie afgane.

 “Întâlnirea cu dumneavoastră reprezintă un moment emoţionant, cu atât mai mult cu cât suntem în preajma Zilei Naţionale a României. Am primit mesaje de felicitare de la comandanţii străini, fiind asigurat că aţi cooperat cu ei la cele mai înalte standarde. V-aţi întors dintr-un loc periculos, poate cel mai periculos din lume şi ne-aţi făcut să fim mândri de dumneavoastră”, le-a spus ministrul Administraţiei şi Internelor jandarmilor prezenţi la festivitate.

În acelaşi context, comandantul contingentului a oferit ministrului Mircea Duşa Drapelul Detaşamentului, cu semnăturile tuturor luptătorilor, precum şi un bluzon specific forţelor naţionale care desfăşoară misiuni în Afganistan. La finalul ceremoniei, ministrul Mircea Duşa le-a urat membrilor Detaşamentului sărbători fericite alături de familii şi, conform tradiţiei contingentelor anterioare, cei prezenţi au făcut o fotografie de grup.

loading...

DISTRIBUIȚI

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

spot_img




TE-AR MAI PUTEA INTERESA