Personalul I.S.U. Maramureş a executat 24 intervenţii în ultimele 24 de ore. Dintre acestea, 19 au fost cele efectuate de medicii, asistenţii şi paramedicii S.M.U.R.D. Din total, 8 au fost la traumatisme, 6- la diverse afecţiuni medicale, 2- la intoxicaţii, respectiv câte 1- stop cardiorespirator neresuscitat, transfer interclinic şi transport bolnav. Din total, cele mai multe acţiuni au fost efectuate de către staţia S.M.U.R.D. Baia Mare- 11, urmată de staţia S.M.U.R.D. Sighetu Marmaţiei- 4 respectiv staţiile S.M.U.R.D. Fărcaşa şi Târgu Lăpuş- câte 2 acţiuni.
În acelaşi interval de timp, pompierii au executat 5 intervenţii. Au continuat acţiunile desfăşurate în sprijinul populaţiei afectate de secetă. Astfel, miercuri, 21.11, echipaje de la Detaşamentul de Pompieri “Căpitan Marchiş Adrian” Baia Mare, Detaşamentul de Pompieri Sighetu Marmaţiei, Garda de Intervenţie nr.2 şi Punctul de lucru Şomcuta Mare au acţionat la alimentarea cu 34.000 mii de litri de apă menajeră a unui număr de 7 gospodării din municipiul Sighetu Marmaţiei, oraşul Borşa şi localităţile Satu Nou de Jos şi Vălenii Şomcutei.
Tot miercuri, 21.11, la ora 10.15, un echipaj al Secţiei de Pompieri Vişeu de Sus a intervenit la un incendiu semnalat la o gospodărie de pe strada Dragoş Vodă din oraş. A ars acoperişul din lemn pe o suprafaţă de circa 20 de metri pătraţi şi un perete din lemn pe o suprafaţă de circa 10 metri pătraţi. Incendiul a izbucnit, probabil, din cauza unui coş de fum neprotejat termic faţă de materialele combustibile din jur.
I.S.U Maramures – 24 de interventii in 24 de ore !
loading...