AcasăActualitatePoliticZILELE SCOLII - Mihail Sadoveanu sarbatorit de elevii de la Şcoala Gimnazială...

ZILELE SCOLII – Mihail Sadoveanu sarbatorit de elevii de la Şcoala Gimnazială din Baia Mare, care ii poarta numele

spot_img

DISTRIBUIȚI

În săptămâna 12 – 16 noiembrie, Şcoala Gimnazială Mihail Sadoveanu Baia Mare a îmbrăcat haine de sărbătoare. Elevi şi profesori au sărbătorit „Zilele şcolii” comemorându-l pe marele scriitor român al cărui nume îl poartă cu mândrie, începând cu anul 2010.
Din dorinţa noastră de a arăta că facem parte din şcolile municipiului Baia Mare care îşi poartă cu mândrie uniforma, fiecare clasă a încercat să marcheze momentul aşa cum a considerat de cuviinţă. Elevii ciclului primar s-au întrecut în activităţi propuse chiar de către ei. Clasa I ne-a încântat cu concursul de frumuseţe Miss Lizuca, unde tinerele participante au recitat poezii. Clasa a III-a a demonstrat un talent desăvârşit în arta culinară şi au gătit alături de mamele lor salată orientală şi salata de fructe. De asemenea au sădit mălini şi nuci în parcul şcolii. Clasele a II-a şi a IV-a s-au întrecut pe ringul de dans. Elevii clasei a V-a, sub îndrumarea doamnei diriginte, prof. Delia Kollat, au vizionat, cu sufletul la gură, aventurile micuţei Lizuca şi ale credinciosului ei căţel, Patrocle, din clasica producţie românească „Dumbrava minunată”, bazată pe romanul omonim al lui Sadoveanu. Apoi, fiecare în parte a încercat să transpună cele vizionate în desene pline de culoare şi lumină, organizând o mini-expoziţie spre încântarea colegilor de şcoală.
Elevii clasei a VI-a, conduşi de dirigintele Cătălin Bodea, profesorul coordonator al şcolii, au luat parte la concursuri sportive şi de cultură generală, dând dovadă de sportivitate, inteligenţă şi spirit de echipă.
Elevii clasei au VII-a, sub conducerea d-nei diriginte Ildico Bretan, au făcut un „Popas la Hanu Ancuţei”. Au recreat atmosfera încărcată de istorie, dar şi de voie bună, a hanului sadovenian, „au închinat” ulcioare pline cu must dulce şi au ascultat poveşti spuse la gura focului, asemenea îndrăgitelor personaje sadoveniene. Au ilustrat conţinutul celor nouă povestiri ale „Hanului Ancuţei”, discutând totodată despre rolul lecturii în viaţa omului.
Împărţiţi pe grupe, au readus la viaţă personaje cunoscute precum hangiţa Ancuţa, comisul Ioniţă, moş Leonte Zodierul, căpitanul Neculai Isac sau orbul Constandin. Au stat cu sufletul la gură, au lăcrimat şi s-au bucurat atunci când Binele a învins Răul.
Cei mai mari, elevii clasei a VIII-a, l-au comemorat pe Sadoveanu dintr-o altă perspectivă: nu ca scriitor, ci ca om politic. Sub îndrumarea d-rei profesoare de istorie, Mihaela Făt, au organizat o sesiune de referate, dezbătând activitatea politică, mai puţin cunoscută decât cea literară, a lui Mihail Sadoveanu.

loading...

DISTRIBUIȚI

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

spot_img




TE-AR MAI PUTEA INTERESA